"Pe 24 februarie vor avea loc alegeri pentru configurarea noului Parlament al Republicii Moldova. Este momentul să tragem un semnal de alarmă şi să solicităm autorităţilor de la Chişinău, Comisiei Centrale Electorale să nu îngrădească dreptul cetăţenilor Republicii Moldova la vot, indiferent unde se găsesc aceştia, fie că este vorba de cei din ţară sau de cei din diaspora", a declarat, într-o conferinţă de presă, senatorul Iuliana Scântei.
Ea a susţinut că apelul său vine după ce a aflat că aproximativ 500.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi în diaspora riscă să nu îşi poată exercita dreptul de vot întrucât autorităţile acestei ţări cer ca aceştia să se prezinte în faţa urnelor cu paşaportul valabil, şi nu cu cartea de identitate, aşa cum vor proceda cei care au rămas în ţară. Acest fapt, subliniază Iuliana Scântei, reprezintă o "discriminare" şi "încălcarea drepturilor şi egalităţii de tratament între cetăţenii aceleiaşi ţări".
"Avem informaţii că, pentru prima oară după 20 de ani de procese electorale organizate în Republica Moldova, vor fi primele alegeri la care peste 500.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova vor fi îngrădiţi în exercitarea dreptului constituţional, dreptului european la vot, pentru un considerent de ordin administrativ - anume lipsa unui paşaport valabil pentru cei care se află în străinătate şi se vor prezenta la vot în străinătate, întrucât aceştia deţin doar cărţi de identitate valabile. Este o discriminare, o încălcare a egalităţii de tratament între cetăţenii aceleiaşi ţări. Cei care vor vota în ţară au ocazia să se identifice cu o carte de identitate definitivă sau provizorie, spre deosebire de compatrioţii lor aflaţi în diaspora care nu se vor putea prezenta în faţa secţiilor de votare decât cu un paşaport valabil", a spus Iuliana Scântei.
Senatorul liberal a reamintit că mulţi dintre cetăţenii din Republica Moldova au şi cetăţenie română şi preferă să folosească paşaportul românesc pentru a putea munci în statele membre ale Uniunii Europene.
"Este binecunoscut faptul că mulţi dintre cetăţenii Republicii Moldova au dublă cetăţenie şi muncesc în străinătate, şi atunci folosesc paşaportul românesc. În toate uzanţele diplomatice europene, paşaportul este un document de călătorie şi nu unul de identificare. Prin urmare, fac apel la autorităţile de la Chişinău să nu îngrădească dreptul la vot al cetăţenilor proprii, pentru că va genera o fraudă electorală şi încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a protocoalelor acestora", a conchis Iuliana Scântei.
Pe 24 februarie în Republica Moldova se vor desfăşura alegeri parlamentare ordinare. În aceeaşi zi va avea loc şi un referendum consultativ privind micşorarea numărului deputaţilor în Parlament şi caracterul mandatului acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News