Vineri, liderii principalelor formaţiuni politice au aruncat în luptă toate forţele pentru ultimele reuniuni electorale din campanie, liniştea politică fiind impusă tuturor candidaţilor începând cu ora 22:00 GMT şi până la închiderea birourilor de vot duminică.
''Sunt o patrioată!'', a lansat convinsă, la Napoli (sud), Giorgia Meloni, lidera partidului Fratelli d'Italia (FdI), creditat cu 25% din intenţiile de vot. Aliatul său Matteo Salvini, liderul Ligii (partid anti-imigranţi), a ocupat spaţiul mediatic cerând ''demisia sau prezentarea de scuze'' din partea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, căreia i-a reproşat că a ameninţat Italia cu sancţiuni dacă această ţară va aduce atingere principiilor democratice ale Uniunii Europene.
Sondajale de opinie fiind interzise în ultimele două săptămâni înainte de scrutin, ultimele anchete sociologice creditau FdI cu 25% din intenţiile de vot, devansând Partidul Democrat (21-22%).
Pe următoarele poziţii în sondaje se află Mişcarea 5 Stele, cu 13-15%, Liga, cu 12%, şi Forza Italia, cu 8%.
Coaliţia de dreapta/extrema dreaptă ar putea ocupa între 45% şi 55% din mandatele parlamentare. Absenteismul ar putea depăşi 30% la acest scrutin, potrivit analiştilor, un nivel ridicat pentru Italia, potrivit Agerpres.
Claudiu Stănășel, vicepreședinte al Consiliului Local din Prato, un oraș cu 200 000 de locuitori din Italia și una dintre cele mai cunoscute și puternice voci ale românilor din Peninsulă, a fost desemnat dreptul unul dintre cei mai promițători tineri politicieni din Italia. Mai mult, el ar putea fi primul român cu un rol-cheie în Parlamentul Italiei, după ce a primit o propunere chiar de la liderii naționali al coaliției de centru-dreapta.
După ce a fost cel mai votat om politic din coaliția de centru dreapta din Prato (Toscana) la ultimele alegeri locale si unicul cetățean român din Italia cu o funcție administrativ-instituțională, ambițiile politice ale tânărului român Claudiu Stănășel nu se opresc aici. Următorul pas ar putea fi chiar un rol-cheie în Parlamentul Italiei, având o funcție de demnitate publică, după ce a primit o propunere din partea conducerii naționale a coaliției de centru dreapta din Italia.
Iar propunerea politicienilor italieni pentru Claudiu este una cât se poate de întemeiată. Claudiu Stănășel deschide o listă de șapte tineri considerați drept cei mai promițători politicieni din Italia: „7 tinere speranțe politice pe care ni le-am dori în parlament“ este titlul dat de jurnalistul Giorgio La Porta într-un comentariu publicat pe site-ul său de comentarii politice - cento-destra.it
Claudiu Stănășel a confirmat, în exclusivitate pentru ȘtiriDiaspora, că este primul român care a primit o astfel de propunere de a se implica, la cel mai înalt nivel, în politica și administrația din Italia.
„Am fost chemat la Roma de liderii naționali al coaliției de centru dreapta din Italia ca să se asigure că pot da o mână de ajutor posibilului guvern de centru dreapta din Italia după aceste alegeri parlamentare.
În ultimii ani am fost mereu activ în toată peninsula, alături de zeci de candidați primari de centru-dreapta, la alegerile administrative în cele mai mari orașe din Italia, și la alegerile regionale alături de candidații la Președinția Regională care au mers la vot.
Efortul depus, rezultatele obținute și prezența constantă consider că au fost motivul pentru care întreaga coaliție azi are această încredere și susținere în ceea ce mă privește.
Vreau să demonstrez că un tânăr român poate fi protagonist la cel mai înalt nivel politic din Italia și pentru asta mă voi lupta“, ne-a declarat în exclusivitate Claudiu Stănășel.
Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News