Votul începe la ora 8.00, iar primele estimări sunt așteptate la ora 20.00. Sondajele de opinie prevăd că tabăra lui Macron va obține cel mai mare număr de locuri, dar nu garantează că va atinge pragul de 289 de locuri pentru o majoritate absolută.

Emmanuel Macron a câștigat al doilea mandat de președinte al Franței în aprilie.

Sondajele de opinie prevăd, de asemenea, că extrema dreaptă ar putea obține cel mai mare succes parlamentar din ultimele decenii, în timp ce o alianță largă între stânga și verzi ar putea deveni cel mai mare grup de opoziție, transmite Mediafax. Iată trei rezultate posibile.

Ce îl așteaptă pe Macron? Majoritate la guvernare, parlament suspendat sau alianță

Majoritate absolută. Speriați de avertismentele din ce în ce mai stridente împotriva platformei stângii radicale a lui Jean-Luc Melenchon, oamenii aleg în parlament peste 289 de candidați susținuți de Macron, conform ZAWYA.

El va avea mână liberă pentru a-și duce la bun sfârșit manifestul său, care include o contestată reformă a pensiilor. Chiar și așa, este puțin probabil ca președintelui să îi fie la fel de ușor să impună legislația prin parlament ca în timpul primului său mandat.

Fostul său prim-ministru, Edouard Philippe, despre care se crede în general că nutrește ambiții prezidențiale, și-a creat propriul partid, care face parte în mod oficial din majoritatea lui Macron, și este probabil să dorească să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește legislația, făcând presiuni pentru politici mai conservatoare privind pensiile și deficitele publice, de exemplu.

Cu o majoritate restrânsă, chiar și un mic contingent de parlamentari ar putea contribui la transformarea lui Philippe într-un factor de decizie în timpul celui de-al doilea mandat al lui Macron.

Parlament fără majoritate

Coaliția lui Macron nu reușește să atingă pragul de 289 de locuri și nu dispune de o majoritate de locuri, deși este cel mai mare partid din parlament.

Acesta este un eveniment neobișnuit în cadrul celei de-a cincea Republici și nu există o regulă instituțională care să fie urmată pentru a construi o coaliție, așa cum se întâmplă în țări precum Belgia sau Olanda.

Este posibil ca Macron să fie nevoit să se adreseze altor partide, probabil Les Republicains, de centru-dreapta, pentru a forma o coaliție, ceea ce ar implica probabil oferirea de roluri importante în cabinetul rivalilor și ajustări ale manifestului în schimbul sprijinului parlamentar.

De asemenea, el ar putea încerca să racoleze legislatori în mod individual și să ofere îndulcitori pentru a-i încuraja să rupă rândurile cu partidele lor.

În caz contrar, Macron ar putea fi forțat să negocieze proiect de lege cu proiect de lege, asigurându-și sprijinul de centru-dreapta pentru reformele sale economice, de exemplu, încercând în același timp să câștige sprijinul de centru-stânga pentru unele reforme sociale.

Acest lucru ar încetini ritmul reformelor și ar putea duce la un blocaj politic într-o țară în care căutarea consensului și lucrul în coaliție nu sunt înrădăcinate în cultura politică.

Dar președintele ar avea încă câteva trucuri în mânecă. De exemplu, ar putea, în orice moment, să convoace noi alegeri anticipate sau să folosească articolul 49.3 din constituție, care amenință cu noi alegeri în cazul în care un proiect de lege nu este aprobat.

Alianță

Melenchon sfidează sondajele de opinie și alianța sa Nupes obține o majoritate în Adunarea Națională. Conform Constituției franceze, Macron trebuie să numească un prim-ministru care să aibă sprijinul camerei inferioare și urmează "coabitarea".

Macron nu este obligat să aleagă persoana propusă de majoritate pentru funcția de premier.

Cu toate acestea, în cazul în care ar refuza să îl numească pe Melenchon, ar urma aproape sigur o luptă pentru putere cu parlamentul, noua majoritate urmând probabil să respingă orice alt candidat propus de Macron.

Coabitarea l-ar lăsa pe Macron cu puține pârghii de putere în mâinile sale și i-ar da peste cap agenda sa de reforme. Președintele ar păstra conducerea în materie de politică externă, ar negocia tratate internaționale, dar ar ceda guvernului cea mai mare parte a elaborării politicilor de zi cu zi.

Au existat puține perioade anterioare de coabitare în Franța postbelică. Acestea au dus, de obicei, la tensiuni instituționale între președinte și prim-ministru, dar au fost surprinzător de populare în rândul electoratului.

Sondajele arată că acesta este cel mai puțin probabil dintre cele trei rezultate.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News