Decizia a fost adoptată cu unanimitate de voturi de către Comitetul Executiv al PSD, potrivit surselor.
De asemenea, liderii social-democrați au decis ca Gheorghe Șimon să fie numit coordonator asupra organizației PSD Cluj, Liviu Alexa fiind în continuare, formal, președinte interimar.
Liderii PSD s-au întrunit pentru a discuta despre depunerea unei moțiuni de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban și despre congresul PSD care urmează să aibă loc în februarie.
Liderul interimar al partidului, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații urmează să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea moțiunii de cenzură în următoarea sesiune parlamentară. Ciolacu a spus că tema alegerilor primarilor în două tururi este o „temă falsă”. Despre o posibilă asumare a răspunderii pe alegerile primarilor în două tururi, Marcel Ciolacu a spus că în acest caz PSD va depune moțiune de cenzură.
Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, că PNL susține alegerea primarilor în două tururi și că va găsi cea mai bună soluție pentru modificarea legii în acest sens. Șeful Executivului a amintit că un astfel de proiect e blocat la Camera Deputaților, relatează Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News