Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Năstase și Iordănescu, pe lista UNPR
WhatsApp
Preşedintele fondator al UNPR,  Gabriel Oprea, a anunțat că Ilie Năstase și Anghel Iordănescu vor fi pe lista UNPR pentru europarlamentare. 

„Suntem deosebit de onorați să avem pe lista pentru europarlamentare doi patrioți români, unii dintre cei mai buni ambasadori ai țării noastre, care au susținut și au promovat fără încetare imaginea României în lume. De astfel de oameni avem nevoie să reprezinte țara peste tot în lume, nu de unii care după ce au fost trimiși de români în Parlamentul European au uitat că ei sunt români și nu au făcut altceva decât să ne denigreze țara.

Îi cunosc pe acești doi bravi români de foarte multă vreme. Îmi amintesc un moment interesant: eram vicepremier, Victor Ponta era premier și venea în vizită oficială la Palatul Victoria vicepreședintele american Joe Biden. Aveam cu toții emoții, să iasă totul bine. L-a așteptat generalul Ilie Năstase, care i-a dăruit racheta de tenis cu care a câștigat US Open, cu autograf.

Citește și ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Lista UDMR pentru Parlamentul European

Domnul Biden l-a îmbrățișat pe Ilie Năstase și l-a întrebat: Dacă îmi las și eu părul lung, mă fac și pe mine general? Toată lumea s-a amuzat, atmosfera s-a relaxat automat, totul a decurs foarte bine. Acesta este Ilie Năstase! Anghel Iordănescu, o mare valoare a sportului, a fotbalului românesc.

Este antrenorul secolului, iar noi suntem prieteni de o viață. A fost și senator UNPR. Aceștia sunt români care au făcut cu adevărat ceva pentru România, au creat valoare și lasă moștenire românilor această valoare. Ei sunt oamenii care trebuie votați, oamenii care trebuie să reprezinte în continuare România, de acum în Parlamentul European”, a declarat Oprea.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel