Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ALDE se DEZINTEGREAZĂ. Băișanu cere Congres: "Tăriceanu și ai lui au dus partidul de gard"
WhatsApp
Alexandru Băișanu, propus de premier pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, a anunțat că câțiva membri ai ALDE vor cere Congres, deoarece oamenii din jurul lui Călin Popescu Tăriceanu au dus partidul în gard și trebuie să facă un pas în spate. 

"La noi vom avea o Delegație Permanentă luni și vom cere Congres. Nu în contrapartidă. Eu sper ca domnul Tăriceanu să înțeleagă. Eu cel puțin nu am gândit nicio secundă că președintele Tăriceanu ar trebui să plece. Singura întrebare pe care i-am pus-o în Biroul Politic a fost ce a motivat decizia retragerii candidaturii la prezidențiale, pentru că asta a fost o lovitură de teatru pentru noi. Nu știu dacă neapărat luni. Cât mai repede. Nu se discută de scaunul domnul Tăriceanu, se discută de cei care îl înconjoară în momentul de față și consider că oamenii care au dus partidul în gard, trebuie să facă un pas în spate. Vedem dacă partidul vrea într-adevăr sau nu vrea la guvernare. Vedem dacă într-adevăr vrea să facă alianță cu PSD", a declarat Alexandru Băișanu, miercuri seara, la TVR 1.

Întrebat care este numărul nemulțumiților din ALDE, Alexandru Băișanu a răspuns: "Revoluțiile nu le-au făcut masele, le-au făcut câțiva oameni care au convins masele. La momentul acest nu am auzit niciun coleg să îl conteste pe dl Tăriceanu și de echipa care l-a izolat. Sperăm să înțeleagă că alianța cu Pro România, care e tot un PSD. Ceea ce spun este în mintea mea și nu numai a mea".

Acesta a explicat că nu a fost consultat cu privire la alianța cu Pro România, iar o lovitură pentru mulți din partid a fost anunțul lui Călin Popescu Tăriceanu că renunță la candidatura pentru prezidențiale și propune susținerea lui Mircea Diaconu, ca prezidențiabil independent.

„La un moment dat a apărut o poză pe Facebook în care existau doi, trei membri de la ALDE și doi, trei de la Pro România. Nu, categoric nu m-a consultat nimeni. După aceea am stat de vorbă cu vicepreședinții. Am stat de vorbă cu domnul Tăriceanu. Am întrebat dacă mai candidează. A spus da, dar că e bine să facem alianță și cu alți ca să întărim. Așa am decis să ieșim de la guvernare. Ne aliem într-un soi de alianță electorală și am votat cu toții chestiunea aceasta. Toată această chestiune avea logică atâta timp cât venea în sprijinul președintelui meu, adică domnul Tăriceanu, președintele meu. Numai că domnul Tăriceanu a renunțat la candidatură. Am fost anunțați. Probabil a vorbit cu domnul Chițoiu, ne-a anunțat după aceea. După ce ne-am trezit din toți acești pumni și că e candidatul altul. Ne-am trezit într-o alianță cu Pro România, unde sunt luați oameni din eșalonul doi al PSD. E clar că nu se vor mai regăsi pe liste și încearcă să mai prindă loc în Parlament", a explicat Băișanu, potrivit Mediafax.ro.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Delegația Permanentă a partidului se va întruni, luni, pentru a formaliza deciziile de excludere a membrilor ALDE care au acceptat să fie propuși în Guvern de către premierul Viorica Dăncilă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel