Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ALDE, mesaj după ce au fost comparați cu USR-PLUS
WhatsApp
ALDE precizează, în urma informaţiilor apărute în mass-media conform cărora s-ar afla în situaţia USR şi PLUS deoarece Daniel Constantin apare în Registrul partidelor ca fiind copreşedinte ALDE, că acesta şi-a pierdut de drept calitatea de membru al formaţiunii odată cu înscrierea în partidul Pro România.
Călin Popescu Tăriceanu

Într-un comunicat transmis vineri, ALDE arată că potrivit Legii partidelor politice "un cetăţean român nu poate face parte în acelaşi timp din două sau mai multe partide politice" şi că "înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior".

"Aşadar, după cum rezultă din Legea partidelor politice, domnul Daniel Constantin şi-a pierdut de drept calitatea de membru al ALDE în urma înscrierii sale în partidul Pro România. De asemenea, conform registrului partidelor politice înregistrat la Tribunalul Bucureşti, domnul Daniel Constantin ocupă funcţia de prim-vicepreşedinte în partidul Pro România", se menţionează în comunicat.

Referitor la modificarea conducerii ALDE în registrul partidelor politice, ALDE precizează că "aşteaptă pronunţarea instanţei în ceea ce priveşte hotărârea Congresului din luna aprilie 2017 prin care s-a ales noua conducere a partidului, respectiv în calitate de preşedinte domnul Călin Popescu-Tăriceanu".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel