Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alarma sună peste tot în Europa! Țările care au înregistrat creșteri masive de noi îmbolnăviri
WhatsApp
Alarma sună peste tot în Europa, în privinţa noilor cazuri de infectare cu coronavirus. Franţa a adăugat peste 4.770, în 24 de ore. Iar Spania raportează de câteva zile, de la 3.000 în sus.
Foto ILUSTRATIV

De sâmbătă dimineaţă, oricine revine în Marea Britanie din Croaţia este obligat să intre în izolare la domiciliu pentru două săptămâni. Este o măsură nedreaptă, dar legitimă, recunoaşte ministrul croat al turismului, după ce în ţara sa rata de infectare de la o săptămână la alta a crescut cu ... 174 la sută!

Un pacient de 69 de ani, internat la spitalul La Salud din Valencia, a fost mutat de la terapie intensivă după 145 de zile.

„A avut pneumonie bilaterală, o serioasă detresă respiratorie, i-au cedat mai multe organe, mai ales rinichii, a avut nevoie de mai multe sesiuni de hemodializă. Nu putea să se mişte, să mănânce sau să vorbească... A fost în stare foarte gravă, dar acum, din fericire, e mai bine” spune medicul care l-a tratat.

Totuşi, încă adună zilele de spitalizare. În total, a ajuns la 150!

„Trebuie să luptăm mereu până la capăt, iar Fernando este un exemplu pentru asta”, adaugă doctorul.

 

„Lucrurile nu merg bine în Spania”

 

Dintre ţările europene, Spania are în continuare cea mai mare rată a numărului de infecţii cu coronavirus - 60.6 la suta de mii de locuitori. Şi a raportat aproape 3.350 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, dintre care peste 1.000 numai la Madrid.

„Nimeni n-ar trebui să se lase amăgit, lucrurile nu merg bine în Spania” declară Fernando Simón, șeful serviciilor de urgență din Spania.

În ultima săptămână, vârsta medie a celor depistați pozitiv la testele pentru coronavirus, în Italia, este sub 30 de ani, conform Institutului pentru Sănătate Publică. Autorităţile italiene îndeamnă pe toate căile la precauţie.

Multe ţări europene, printre care Croaţia, Slovenia, Malta, Austria, Ungaria, Franţa şi Grecia au înregistrat o creştere de peste 70% a numărului de cazuri în săptămâna 10 - 16 august, comparativ cu săptămâna precedentă. Aşa arată datele furnizate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

 

În Croația a fost o explozie a cazurilor de coronavirus

 

Cea mai accentuată creştere a ratei infecţiilor, de 174%, a fost în Croaţia. Iar această ţară, la fel ca Austria, a fost plasată de Marea Britanie pe lista de carantină. Asta înseamnă că, începând de mâine dimineaţă, la ora patru, ora locală, oricine vine în Regat din aceste ţări este obligat să intre în izolare la domiciliu pentru două săptamâni.

Sutele de mii de turişti britanici se află în vacanţă în Croaţia. Mulţi dintre ei s-au grăbit să revină acasă încă de astăzi, pentru a evita carantina.

Dar unii au decis să-şi continue vacanţa.

„Am discutat cu soţia de dimineaţă şi am decis că nu e cazul să ne panicăm, să ne întoarcem degrabă acasă. Probabil că în cele două săptămâni de carantină nu voi fi plătit, ca să fiu sincer. Dar aici unde suntem ne simţim în siguranţă, e linişte, oamenii respectă distanţarea socială” spune unul din turiștii care au decis să nu-și întrerupă concediul.

 

Rusia începe deja vaccinarea medicilor de săptămâna viitoare

 

Rusia se făleşte că a brevetat, prima în lume, un vaccin anti-Covid şi produce deja serul... Însă, abia săptămâna viitoare va începe un studiu clinic, cu peste 40.000 de persoane, privind eficiența şi siguranţa vaccinului pe care ruşii l-au numit Sputnik 5, după primul satelit artificial din istorie.

Ar fi cumva aşa numita fază a treia a testelor clinice, prin care trec acum mai multe vaccinuri dezvoltate în Europa Occidentală şi Statele Unite.

Săptămâna viitoare, susţin autorităţile de la Moscova, ar urma să înceapă vaccinarea în grupele de risc, inclusiv personalul medical, pe bază de voluntariat. Iar o vaccinare în masă, în Rusia, ar putea fi pornită în octombrie.

Mai mult de 20 de ţări au făcut cereri pentru achiziţionarea, în total, a unui miliard de doze din vaccinul rusesc. Pentru străinătate, susţin autorităţile ruse, livrările ar putea începe în noiembrie sau în decembrie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel