Cazul a provocat reacții dure din partea autorităților locale, a sistemului de educație și a organizațiilor pentru drepturile omului.
Incidentul a avut loc în orașul Columbia Heights, unde agenții ICE au intervenit pentru a-l aresta pe tatăl copilului, un migrant fără documente legale. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile școlare și de avocați ai familiei, copilul s-a întors de la grădiniță și a fost interceptat în fața locuinței. A fost umediat urcat într-un vehicul al ICE împreună cu tatăl său.
Surse locale susțin că, în momentul intervenției, tatăl ar fi încercat să fugă, iar copilul a rămas temporar în custodia agenților federali. Mai mult, conducerea școlilor publice din Columbia Heights acuză că minorul ar fi fost folosit de agenți pentru a facilita identificarea altor membri ai familiei aflați în locuință, acuzație respinsă parțial de autoritățile federale.
Directoarea districtului școlar a criticat dur acțiunea. Aceasta a spus că reținerea unui copil de 5 ani nu poate fi justificată în niciun context de siguranță publică. Oficialii școlari au atras atenția că astfel de intervenții creează panică în rândul elevilor și al părinților și afectează grav climatul educațional.
Departamentul pentru Securitate Internă, instituția care coordonează ICE, a transmis că operațiunea l-a vizat exclusiv pe tată și că minorul nu a fost "arestat”, ci doar însoțit temporar pentru siguranța sa, până la clarificarea situației. Reprezentanții agenției susțin că procedurile au fost respectate și că interesul copilului a fost pe primul loc.
Cu toate acestea, autoritățile locale și organizațiile civice contestă versiunea oficială și afirmă că minorul a fost privat de libertate în mod nejustificat. Cazul nu este singular, potrivit școlilor din zonă, care afirmă că în ultimele săptămâni mai mulți copii și adolescenți din familii de migranți au fost afectați de intervenții similare.
Tatăl și copilul au fost ulterior transferați într-un centru de detenție pentru imigranți din Texas, deși familia ar avea un dosar de azil aflat în curs de soluționare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News