Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adipozitatea, risc pentru inimă. Nu există plinuț, dar în formă
WhatsApp
Un studiu efectuat în Scoţia arată că dacă ești mai plinuț, dar în formă, ai același risc de deces ca un supraponderal care nu face mișcare. 

Studiul, citat de Press Association, demonstrează că riscul de deces prin boli de inimă crește, chiar dacă se menține un nivel rezonabil de activitate fizică.

Cercetarea recentă, care a analizat date prelevate de la aproape 300.000 de persoane, a descoperit că riscul de apariţie a unor probleme la nivelul inimii şi al vaselor de sânge - infarct, accident vascular cerebral, tensiune crescută - creşte după ce indicele de masă corporală (IMC) depăşeşte valoarea de 22-23. 

Studiul, condus de o echipă de cercetători de la Universitatea din Glasgow, a descoperit că peste acest nivel, riscul de BCV creşte cu 13% la fiecare 5,2 centimetri în plus în talie la femei şi 4,3 centimetri la bărbaţi. 

Adipozitatea, principalul pericol pentru inimă

Rezultate similare privind accentuarea riscului de BCV au fost observate când cercetătorii au analizat raporturile talie-şold şi talie-înălţime şi procentul de grăsime corporală - considerate moduri optime în care poate fi măsurată cu exactitate cantitatea de grăsime a unei persoane, numită adipozitate.

Dr. Stamatina Iliodromiti, una dintre principalii cercetători care au realizat acest studiu spune că prin menţinerea unui IMC de circa 22-23 kg/m2, persoanele sănătoase pot minimiza riscul de apariţie a unei boli cardiovasculare sau de deces din această cauză.

”Cu cât mai puţină grăsime - mai ales în jurul abdomenului - cu atât mai scăzut este riscul de viitoare boli de inimă', a precizat Iliodromiti. 'Alte metode de măsurare a adipozităţii au demonstrat că, cu cât mai slabă este o persoană cu atât este mai scăzut riscul de BCV, iar acesta trebuie să fie un mesaj public, potrivit căruia indivizii sănătoşi ar trebui să-şi menţină un fizic slab pentru a minimiza riscul de BCV', a subliniat dr. Iliodromiti. Echipa de cercetători a recunoscut că în unele cazuri poate fi dificilă menţinerea unui IMC mic, mai ales în situaţia persoanelor vârstnice. 'În caz de supraponderalitate sau de obezitate, chiar și pierderea a câtorva kilograme este un beneficiu pentru sănătate', a declarat profesor Naveed Sattar, unul dintre autorii studiului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Lifestyle Vezi toate articolele
pixel