Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adeverinţe false de vaccinare în România. Suspecţii nu mai au voie să părăsească ţara
WhatsApp
Cele două persoane din Cluj reţinute de poliţiştii din Alba în cadrul anchetei privind eliberarea unor adeverinţe care atestau, în fals, vaccinarea anti-COVID-19 au primit, vineri, din partea procurorilor de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, control judiciar pentru 60 de zile.

"Faţă de persoanele reţinute în urma percheziţiilor efectuate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Două persoane din Cluj, un bărbat de 41 de ani, respectiv o femeie de 26 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru instigare la fals informatic, respectiv pentru fals informatic, de către poliţiştii din Alba, aceştia fiind prezentaţi ulterior Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit că bărbatul ar fi determinat-o pe tânără, medic colaborator la un centru de vaccinare din Ocna Mureş, să acceseze, în data de 28 iunie, registrul electronic de evidenţă a vaccinărilor şi să elibereze mai multe adeverinţe, care atestau, în fals, vaccinarea efectivă la acel centru de vaccinare a mai multor persoane care nu au fost vaccinate în locaţia respectivă.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat două percheziţii domiciliare, în judeţul Cluj, prilej cu care au fost identificate şi indisponibilizate bunuri în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracţională, respectiv un telefon mobil, un laptop şi o unitate de calculator.

Zece persoane au fost citate şi audiate în acest caz. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel