Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) ar putea să emită pe 23 decembrie un aviz pozitiv pentru aprobarea în Europa a primului vaccin anti-COVID-19, a dezvăluit marţi o sursă guvernamentală din Germania, iar Uniunea Europeană va putea astfel să ajungă din urmă Marea Britanie şi Statele Unite, unde campaniile de imunizare sunt deja în plină desfăşurare.
“Da, EMA va termina analiza pe 23 decembrie”, a declarat sursa, referindu-se la procedura de evaluare a vaccinului Pfizer-BioNTech.
În acest context, campania de vaccinare ar urma să înceapă în România în data de 27 decembrie, cu personalul medical din cele zele spitale aflate în „prima linie” de combatere a COVID-19, au transmis surse din interiorul Guvernului.
La nivel național, persoanele vaccinate vor fi înscrise într-un registru electronic național al vaccinurilor, care va fi gestionat de INSP, și vor primi o adeverință care să ateste că au fost vaccinați împotriva COVID-19, ce va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul.
După prima vaccinare, va fi nevoie și de o doză de rapel, informează Știrile PRO TV. Persoanele vaccinate vor fi anunțate în ceea ce privește programarea pentru rapel cu 24 de ore înainte, prin intermediul unei aplicații sau prin SMS.
Din informațiile disponibile până în acest moment, se pare că nu va fi nevoie de vaccinare sezonieră împotriva Sars-CoV-2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News