Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Acordul de guvernare: Florin Cîţu - premier. Ludovic Orban şi Anca Dragu - preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului
WhatsApp
Acordul de guvernare 2020 - 2024, semnat luni de liderii PNL, USR PLUS şi UDMR, prevede că propunerea pentru funcţia de prim-ministru este Florin Cîţu, pentru preşedinte al Senatului - Anca Dragu, iar pentru preşedinte al Camerei Deputaţilor - Ludovic Orban.

„România trece, împreună cu întreaga lume, printr-o criză fără precedent. Ne asumăm responsabilitatea pentru a conduce ţara noastră în vremuri dificile. O facem cu deplina convingere că România, cu decizii ferme pentru binele comun, poate ieşi întărită atât din pandemie, cât şi din dificultăţile economice care decurg din aceasta", se arată în document.

Liderii coaliţiei menţionează, în textul acordului, că "perioada de tranziţie post-comunistă trebuie să se încheie", apreciind că „statul român are nevoie de reforme profunde pentru a răspunde nevoilor şi aşteptărilor societăţii în secolul 21".

„Considerăm această inevitabilă transformare ca o oportunitate uriaşă pentru a creşte calitatea serviciilor publice şi a vieţii tuturor cetăţenilor români, indiferent de gen, etnie, religie, vârstă, condiţie socială sau locul unde trăiesc. Programul nostru de guvernare este un plan clar de acţiune care dă substanţă şi direcţie proiectului nostru de inovare, dezvoltare şi modernizare a statului", se mai arată în acordul de guvernare.

 

„Vom fi transparenţi, ne vom consulta cu organizaţiile societăţii civile”



În document se remarcă prezenţa scăzută la vot, care este "un semnal de alarmă pentru democraţie", liderii PNL, USR PLUS şi UDMR angajându-se să acţioneze pentru a confirma încrederea cetăţenilor care i-au votat şi pentru a câştiga încrederea celor care nu i-au votat.

"Vom fi transparenţi, ne vom consulta cu organizaţiile societăţii civile, patronale, profesionale şi sindicale şi vom acţiona pe baza unor decizii fundamentate. Vom urmări aplicarea principiului subsidiarităţii, adică luăm deciziile la un nivel cât mai apropiat de cetăţeni. Suntem trei formaţiuni politice cu istorii şi culturi organizaţionale diferite. Ce ne-a adus împreună a fost responsabilitatea faţă de destinul României. Vedem diversitatea noastră ca o şansă de a ne completa reciproc şi de a reprezenta diferite speranţe ale cetăţenilor români. Ne leagă valorile comune de libertate, respect, integritate, responsabilitate individuală şi solidaritate. Suntem hotărâţi să apărăm aceste valori atunci când sunt ameninţate şi să ducem România mai departe pe drumul ei european", se mai arată în textul documentului.

 

„Ne angajăm să respectăm voinţa cetăţenilor”



De asemenea, liderii coaliţiei de guvernare se angajează să nu schimbe, prin traseism politic, rezultatul votului din 6 decembrie.

"Ne angajăm să respectăm voinţa cetăţenilor exprimată în 6 decembrie şi să nu schimbăm, prin traseism politic, rezultatul votului dat de cetăţeni şi majoritatea ce decurge din acest pact politic. Nu vom accepta parlamentari din alte partide în formaţiunile noastre", se menţionează în acord.

Totodată, liderii celor trei partide îşi asumă guvernarea pe o legislatură completă.

"România are nevoie de stabilitate, predictibilitate şi soluţii pe termen lung. Majoritatea parlamentară pe care ne bazăm, constituită prin votul cetăţenilor români, ne obligă să ne asumăm guvernarea pentru o legislatură completă. Avem încredere că acest pact şi programul de guvernare sunt un fundament puternic pentru un guvern de lungă durată care poate aduce rezultate concrete pentru cetăţeni", se mai menţionează în text.

 

Vor propune oameni profesionişti în funcţiile de demnitate publică



Liderii formaţiunilor din coaliţie arată şi că vor propune oameni profesionişti în funcţiile de demnitate publică convenite, descurajând "nepotismul şi clientelismul".

"Afirmăm dreptul fiecărei formaţiuni semnatare de a-şi nominaliza reprezentanţii pentru funcţiile de demnitate publică convenite. Ne asumăm să propunem oameni profesionişti, cu experienţă relevantă pentru domeniul pe care-l vor gestiona şi cu o bună reputaţie. Vom descuraja nepotismul şi clientelismul, vom acţiona cu imparţialitate şi vom respecta principiul competenţei pentru ocuparea funcţiilor publice prin concurs", se mai precizează în textul acordului de guvernare. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel