Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident rutiere cu victime, sub ochii președintelui Iohannis: „Este un lucru extraordinar că avem în România mii și mii de voluntari implicați“
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că este un lucru extraordinar că avem în România mii și mii de voluntari. Declarația a fost făcută la Detașamentul de Pompieri „Mihai Vodă” din București, la finalul unei întâlniri cu voluntarii SMURD și studenții mediciniști voluntari.

Președintele României, Klaus Iohannis, a vizitat, sâmbătă, Detașamentul de Pompieri „Mihai Vodă” din București și s-a întâlnit cu persoanele care fac voluntariat la serviciul SMURD. Șeful statului a asistat la un exercițiu, a stat de vorbă cu voluntarii și, la final, le-a mulțumit în mod public pentru serviciul lor.

Vizita a avut loc cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntarilor.

„Bună seara. Am dorit astăzi să mă întâlnesc cu o echipă de tineri excepționali, cei care sunt în spatele meu sunt voluntari. Astăzi este Ziua Internațională a Voluntarilor și țin să-i felicit și pe cei care sunt astăzi cu mine aici și cei care nu sunt. Este un lucru extraordinar că avem în România mii și mii de voluntari implicați în multe activități. Îi felicit pe toți. Îmi exprim toată aprecierea și gratitudinea pentru implicarea lor. Ei sunt exemple demne de urmat și, chiar în aceste săptămâni și luni dificile de pandemie, ajutorul lor a fost extrem de valoros”, a declarat președintele Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel