Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident mortal. Românul care și-a distrus familia pe o autostradă din Italia nu mai este în arest la domiciliu. Decizia judecătorilor italieni
WhatsApp
Emil Ciurar, românul care se afla la volanul mașinii ce a intrat într-un TIR la Arezzo, din care a rezultat moartea celor doi copii și a altor doi ocupanți ai mașinii, nu mai este în arest la domiciliu. Accidentul mortal a avut la pe 5 iunie, pe autostrada A 1 din Italia. Potrivit Curții de revizuire din Florența, nu mai există niciun pericol de evadare pentru Emil, românul de treizeci de ani, acuzat de omor.  
accident_mortal_arezzo_italia

Românul a fost dus la închisoare, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu. Judecătoarea Giulia Soldini, de la Tribunalul din Arezzo a răspuns pozitiv acestei solicitări, însă i-a impus ca imediat după funeralii să revină în Italia. Un unchi l-a însoțit în România, apoi l-a adus înapoi la Napoli. Acum judecătorii florentini au acceptat cererea de eliberare condiţionată, solicitată de avocatul Christian Vannucchi. Tânărul de 30 de ani i-a spus avocatului său că dorește să urmeze toate etapele cauzei penale, scrie  corrierediarezzo.corr.it.

 

„Tata a țipat la mine: Fii atent!“

 

Nenorocirea s-a produs între Arezzo și Monte San Savino. Doi dintre copiii lui Emil Ciurar - o fetiță de 8 luni și un băiețel de 10 ani -, precum și părinții acestuia, au murit pe loc după impactul mașinii cu un TIR.

Tânărul de 30 de ani a scăpat nevătămat, iar soţia lui și ceilalți doi copii ai familiei au fost transportaţi la spital în stare gravă. Aflat într-o celulă din închisoarea Arezzo, fiind acuzat de omucidere rutieră multiplă, Emil Ciurar încearcă să refacă ultimele clipe înainte de producerea tragediei.

„Tata a țipat la mine: Fii atent! Am deschis ochii, am văzut TIR-ul în fața mea și am încercat să trag stânga de volan. Câțiva centimetri și i-aș fi putut salva pe toți”, își amintește bărbatul.

Citeşte şi: Italia. Emil povestește ultimele secunde înainte de carnagiu: „Tata a țipat la mine, am deschis ochii și am văzut TIR-ul” (VIDEO)

 

Condusese 30 de ore fără oprire

 

Câteva secunde cu pleoapele coborâte au provocat iadul la kilometrul 360, în zona Badia al Pino (Arezzo), acolo unde, după o curbă, Emil a pierdut controlul volanului, s-a izbit cu mașina de un TIR parcat, apoi a ricoșat într-un Nissan Qashqai. Condusese 30 de ore fără oprire, mai bine de 1.600 de kilometri. „L-am avut pe tata lângă mine. I-am văzut trupul și pe cel al mamei mele pe asfalt. Mi-am scos copiii din mașină, am vrut să-i salvez”, a declarat în lacrimi Emil Ciurar, potrivit corrierediarezzo.corr.it. Între timp, soția bărbatului a fost externată și a mers la ceilalți doi copii supraviețuitori.

Anchetatorii merg pe ipoteza că românul a adormit la volan și astfel a pierdut controlul mașinii pe un drum drept, fără obstacole sau care să pună probleme de vizibilitate. În urma analizelor s-a constatat că nu consumase alcool și nici alte substanțe interzise.

 

 

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel