Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, toate cele patru victime se aflau în microbuz. Trei dintre ele au suferit traumatisme la membrele superioare, respectiv cranio-faciale, fiind transportate la spital, iar o a patra persoană, căreia i s-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului a refuzat transportarea la unitatea spitalicească.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Dobrogea' a informat că în microbuz erau zece persoane, iar în autoturism, cinci persoane.
La locul producerii accidentului au fost mobilizate două echipaje SMURD, alte două ale SAJ, o autospecială pentru transport victime multiple şi un echipaj de stingere a incendiilor cu modul de descarcerare, potrivit Agerpres.
„La locul accidentului au fost găsite 4 victime: una cu traumatism de memebru superior, transportată la spitalul spitalul județean, alta cu traumatism toracic transportată tot la spitalul județean, a treia victimă cu traumatism cranio facial transportată și ea la spitalul județean.
Celei de-a patra victimă, și ea cu traumatism cranio facial i s-a acordat primul ajutor la locul accidentului și a refuzat transportul la spital.
Toate cele 4 victime erau din microbuz“, a transmis medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News