Moţiunea a fost citită luni în plenul reunit al Parlamentului de către deputatul PSD Daniel Suciu.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii.
Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
"Conform evaluării noastre actuale, nu există numărul necesar de voturi, chiar dacă PSD este normal că încearcă să creeze această percepţie publică. Sigur că vom vedea, nu mai avem mult de aşteptat şi vom vedea ce se va întâmpla mâine, noi suntem pregătiţi pentru orice eventualitate. Căderea moţiunii înseamnă continuarea activităţii Guvernului şi ambiţia de a pune în practică toate măsurile benefice incluse în programul de guvernare. În cazul în care se va aduna numărul de voturi necesare pentru adoptarea moţiunii de cenzură, sigur că ne ducem spre anticipate", a declarat, marţi, prim-ministrul Ludovic Orban.
Liderul interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a afirmat că sunt suficiente voturi pentru a trece moţiunea de cenzură.
"Avem suficiente voturi (pentru a trece moţiunea de cenzură - n.r.), înseamnă că avem mai mult de 233", a precizat, tot marţi, Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News