Klaus Iohannis, preşedintele României, aminteşte că drapelul a fost consacrat de Revoluţia de la 1848 şi i-a adus laolaltă pe români în toate momentele majore.
"Unirea Principatelor Române din anul 1859, declararea şi cucerirea independenţei de stat în 1877, Primul Război Mondial, cele trei momente ale Marii Uniri de la 1918, al Doilea Război Mondial, Revoluţia din 1989, precum şi aderarea ţării noastre la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi la Uniunea Europeană, toate aceste etape ale evoluţiei României au stat sub semnul tricolorului", subliniază Klaus Iohannis, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Pentru statul român modern, racordat la valorile europene şi euroatlantice, adaugă preşedintele, tricolorul are valenţe la fel de puternice şi în prezent.
"Pe faldurile sale stau înscrise valorile pe care este fundamentată naţiunea română - Libertate, Dreptate şi Frăţie - şi care insuflă sentimentul identităţii naţionale şi mândria de a aparţine acestui popor. (...) Românii se înclină cu respect ori de câte ori drapelul este arborat la sediul instituţiilor publice, la competiţii sportive sau în teatrele de operaţii în care participă armata noastră. În Anul Centenarului, încărcătura spirituală profundă a tricolorului ne inspiră şi ne determină să ne unim eforturile, animaţi de o autentică dragoste de patrie, pentru a construi o Românie puternică şi democratică. La mulţi ani României şi Tricolorului său!", mai afirmă preşedintele Iohannis.
Cu această ocazie, Administraţia Prezidenţială iluminează Palatul Cotroceni în culorile Tricolorului.
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 26 iunie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News