Această lucrare de observări, credințe și obiceiuri ne ajută să aflăm într-un mod mai concret care este, de fapt, treaba cu Babele pe care ni le alegem la început de martie. Uneori o facem din dorința de a ne juca, alteori chiar credem sincer în prevestirile meteorologice, în funcție de „baba” aleasă. Dar ia să vedem ce ne mărturisește autorul care se bazează pe un bogat aparat bibliografic. 

„Zilele prime ale lunei martie (Mărțișor, Mart) de regulă sunt foarte schimbăcioase. Acum e timp frumos și senin, pentru ca peste câteva minute să ningă și să viscolească și apoi în curând să surâdă soarele printre nori. Vremea se schimbă într-o zi de nouă ori. Sunt niște zile nesuferite și cu toane, ca și babele. Pentru aceea zilele acestea poporul le numește Zilele Babelor.”

Diferite perioade de timp pe care se întind Zilele babelor sau Zilele Babei 

Gherman înșiră mai multe variante de perioade pe care se întind aceste zile. Ele pot ține și nouă și douăsprezece zile. Mai există și variante cu trei, șase, șapte, opt, zece sau chiar paisprezece zile. 

„Ele încep cu 1 martie, cu Dochia, și se gată la Sfinți, sau 40 de Sfinți.”  Apoi autorul înșiră, în funcție de zona geografică, numărul de zile aferent, conform tradiției locului. – „În județul Sibiului e și credința că din cele șase zile trei pică în Făuroaie, la sfârșit, și trei pică pe la începutul lui Mărțișor.” 

Alte diferențe 

„Românii dintre Târnave zic că dacă Dochia – numele celei dintâi dintre Babe – începe cu ziua ei, adică în Mărțișor, atunci zilele tuturor Babelor trebuie să iasă la 40 de Sfinți, dar dacă va porni la codri o altă Babă în ziua de 40 de Sfinți, atunci Zilele lor țin patruzeci de zile. Dacă zilele Babelor țin mai mult de douăsprezece zile, atunci zilele întrecătoare se numesc Zile împrumutate sau Împrumutări.

Adeseori trec zilele acestea și în luna lui Prier, când sunt stricăcioase mai ales pentru pomii înfloriți și pentru viețuitoarele mai plăpânde. De aici vine proverbul: 

Prier priește,

Multe piei de miel belește”

Culegătorul de folclor explică faptul că înțelesul este că dacă în luna lui Prier (aprilie) e vremea bună, căldură destulă  și ploi venite la timp, atunci „Prier priește”, dar dacă vor veni furtuni, ploi reci, ninsoare, atunci mai mult strică decât folosește și mai ales aduce boli între băieți. 

„Un proverb bănățean zice: 

Prier fără ploaie

Cheful românului moaie. 

Românii din Bucovina zic:

Prier priește,

Dar și jupuiește.” 

Legenda legată de Zilele Babelor 

„Baba Dochie a plecat cu oile la munte, îmbrăcată în douăsprezece cojoace, dar pe drum se încălzește și pe rând aruncă jos câte-un cojoc. De câte ori leapădă câte-un cojoc, de atâtea ori ninge și iar se face vremea bună. Alții spun că în zilele acestea se coboară Dochia de la munte , vine de la frig la căldură și venind pe drum își tot scutură cojoacele, că-s grele, și de câte ori le scutură din umeri, de atâtea ori vin fulgi mari, „obghiele” de zăpadă. În jurul Turdei zic că zilele acestea pleacă Dochia la munte și încălzindu-se aruncă jos câte un cojoc, dar când ajunge în munte, dă Dumnezeu un frig numai ca el, la Babă îi pare rău după cojoace și acum se întoarce înapoi și pe rând tot ia câte un cojoc din cele aruncate.”

Cap de primăvară 

Autorul ne lămurește că „Începutul Babelor e începutul primăverii – „atunci se bate Iarna cu Primăvara” și după o războire de câteva zile iese învingătoare Primăvara. Pentru aceea ziua primă, adică Baba Dochie, se mai numește Cap de primăvară.” 

După Babe urmează Moșii (Uncheșii) 

Traian Gherman mai notează că „în zilele Babelor de regulă e frig, viscol și ninsoare, nu însă totdeauna. Îndată după zilele babelor urmează Moșii, numiți și Uncheși, care sunt opt la număr. Când zilele Babelor sunt friguroase, atunci zice poporul: îs aspre rău Babele, da de-or fi mai moi Uncheșii, iar dacă Zilele babelor sunt călduroase, atunci se știe că Uncheșii vor fi mai aprigi. 

Numele Babelor 

„Poporul nu numai că leagă de aceste zile anumite credințe și observări hidrometeore, ci zilele acestea l-a și personificat, ori mai bine zis în legătură cu zilele acestea a creat mai multe persoane mitologice, având mai multe legende. Fiind zilele acestea cu toane, adică foarte nestatornice schimbăcioase și urâte – s-ar fi putut ceva mai potrivit decât ca fantezia lui să plăsmuiască tot atâtea Babe bătrâne, și de nesuferit?! 

(...)

Iată câteva numiri în ordinea în care vin și zilele:

Dochia, Todora și Todosia; sau Dochia, Lunica (luni), Marțica (marți), Mărcurana (Miercuri), Joiana (joi), Virita, Șitița, Dominica (duminica)

Alte numiri sunt: Dochia, Barbura, sava, Ileana, Cosândeana, Măriuța, Salomnie, Nie și Aftinie sau: Dochia, Sofia, Sâia, Lina, Rebi (?), Luca, Frăsina, Cătălina și Jofica (?). 

În toate părțile locuite de români se crede că dintre babe cea mai mare, căpetenia tuturor, și în același timp cea mai urâtă și cea mai uricioasă, e Dochia. Ea mai are și alte denumiri, de exemplu, Dochia spulberata, Odochia, Ijidochia, iar în Basarabia și unele părți ale Munteniei – Baba Marta.” 

O legendă din Ardeal – Cum ajuns Baba împietrită 

„În întâia Mărțișor, într-o zi de marți, când o fi fost, o plecat Baba Dochie cu caprele la munte și o îmbrăcat șapte cojoace, că era frig. Mergând pe drum s-o încălzit de-a binelea baba și cum mergea lepăda câte un cojoc. Când o ajuns la muntele Rășinariului, o început să să se răcească vremea mai tare, dar baba, colea curajoasă, hi la drum! Pe munte la deal după capre, să nu le piardă. De la o vreme simțea babatot mai tare frigul și trămurăturile încep a se spori. Baba începe acum a mai da cu mâna și pe la straiță din când în când, și trămurăturile se mai răresc. Straița însă era sacu popii, să nu-i mai dai de fund, frigul creștea și baba slăbea tot mai tare. Ce să facă acuma baba? Se gândea că tot o fi mai bine să facă calea-ntoarsă și hai la drum înapoi, căutând cojoacele, care acum prindeau bine. Dar ie-le, dacă le mai găsești.

Baba ajunge flămândă și necăjită la Rășinar, aici dă pe la un făgădău să-și mai potolească foamea și setea și să mai uite din hăl necaz. Aici începe a gusta și un pic de vinars – avea bătrâna năravul ăsta încă de-acasă -, de la o vreme s-o încălzit și s-o căușit de cap. 

Iese acum baba sătulă din făgădău ș-o uitat de ce-o fost, și unde începe baba să mulțumească lui Dumnezeu pe toate strunele, suduind de-ți era urât s-o asculți, că Dumnezeu de ce nu i-o păzit cojoacele și caprele.

Merge acuma baba cătrănită foc, să-și caute cojoacele și caprele, dacă Dumnezeu n-o vrut să i le grijească și pe drum tot suduia și blăstăma. Dumnezeu o aude ce frumos ști mulțămi baba și o face stâlp de piatră. Și azi se poate vedea baba împietrită, ieșind din mijlocul pietrii o apă rece, ce curge prin mijlocul Rășinariului.”

Ei, dragă cititor, sunt sigur că după această lectură, incursiune în cărțile trecutului, vei da o mai mare însemnătate întrebării de la începutul primăverii: când e Baba ta? 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News