Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zi de FOC în PSD! Liderii partidului intră în ședințe: BPN și CEx
WhatsApp
După dubla lovitură încasată ieri, social-democrații au programate ședințe toată ziua de astăzi, îndepând de la ora 11:00. Liderii partidului vor face calcule, strategii și vor lua o serie de decizii.

PSD a anunțat că astăzi, de la ora 11:00, partidul se reunește în ședința Biroului Permanent Național, la Camera Deputaților, sala Grupului PSD din Palatul Parlamentului. De la ora 18:00, urmează o a doua ședință a PSD, CExN.

Pe baza regulamentului, Viorica Dăncilă ar trebuie să preia interimar conducerea partidului.

"Vreau să precizez faptul că suntem un partid unit, în momentele dificile PSD a strâns rândurile, așa vom face și de acum în colo, mâine am convocat Biroul Permanent Național la ora 11:00, CEX la ora 18:00. Împreună vom lua deciziile, împreună vom vedea unde am greșit, care sunt pașii pe care trebuie să îi facem și cum putem acționa în perioada următoare, într-un mod unitar, într-un mod în care să arate unitatea PSD", a afirmat luni Viorica Dăncilă, la finalul unei ședințe de urgență la sediul partidului din Băneasa, convocată după condamnarea liderului PSD Liviu Dragnea.

E criză în PSD, după un scor slab obținut la alegerile europarlamentare, dublat de condamnarea la închisoare a președintelui Liviu Dragnea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel