Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zelenski spune că aderarea Ucrainei la NATO e doar o chestiune de timp
WhatsApp
 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, venit joi într-o nouă vizită surpriză la Kiev, a declarat acolo că trupele ucrainene "câştigă teren puţin câte puţin" în contraofensiva împotriva armatei ruse, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că aderarea ţării sale la NATO este doar o chestiune de timp, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.

"Astăzi, forţele voastre avansează. Se confruntă cu lupte crâncene, dar câştigă teren puţin câte puţin. Fiecare metru pe care-l recuperează forţele ucrainene este un metru pe care-l pierde Rusia", a spus Stoltenberg, la o conferinţă de presă comună cu Zelenski. "Ucrainenii luptă pentru familiile lor" şi pentru "libertatea lor", în timp ce Moscova luptă pentru "iluziile sale imperialiste", consideră secretarul general al NATO.

El a anunţat că statele NATO au încheiate în prezent contracte-cadru cuprinzătoare cu companiile producătoare de armament în valoare de 2,4 miliarde de euro pentru muniţii esenţiale, din care comenzile ferme însumează un miliard de euro.

Potrivit lui Stoltenberg, aceste contracte le vor permite statelor NATO să-şi completeze stocurile golite de ajutorul militar oferit Ucrainei şi de asemenea să continue să furnizeze armatei ucrainene muniţii, esenţiale în războiul cu Rusia, în special obuze de calibrul 155 mm.

Pe de altă parte, el a condamnat atacurile ruseşti cu drone la frontiera Ucrainei cu România. Stoltenberg a spus că nu există nicio dovadă că atacurile cu drone căzute peste graniţă ar fi fost un atac deliberat asupra României, dar le-a catalogat drept "nesăbuite" şi "destabilizatoare".

Zelenski cere statelor NATO mai multe sisteme antiaeriene

 

La rândul său, Zelenski a insistat ca statele NATO să ofere Ucrainei mai multe sisteme antiaeriene, având în vedere teama privind o nouă campanie de bombardamente ruseşti asupra infrastructurilor energetice ucrainene odată cu apropierea iernii şi de asemenea atacurile care continuă asupra infrastructurilor portuare folosite pentru exportul de cereale.

De asemenea, preşedintele ucrainean s-a arătat sigur că ţara sa va adera la NATO. "Este doar o chestiune de timp până când Ucraina va fi de jure membră a Alianţei. Facem totul pentru a aduce cât mai aproape acest moment", a indicat el la conferinţa de presă comună cu Stoltenberg, care a spus la rândul său că "Ucraina este acum mai aproape de NATO ca niciodată" în urma deciziilor luate de liderii statelor NATO la summitul din luna iulie, când au simplificat procesul de aderare pentru Ucraina, au strâns legăturile politice cu această ţară şi au convenit un program pentru creşterea interoperabilităţii armatei ucrainene cu armatele Alianţei.

"Viitorul Ucrainei este în NATO. În timp ce lucrăm împreună pentru a ne pregăti pentru acest viitor, NATO va fi alături de Ucraina cât va fi necesar", a promis Stoltenberg, amintind că până în prezent ajutorul militar oferit Ucrainei de statele NATO pentru a o susţine în războiul cu Rusia depăşeşte 100 de miliarde de euro, din care jumătate reprezintă ajutorul oferit de SUA şi cealaltă jumătate ajutorul furnizat de aliaţii europeni şi Canada.

"Rusia poate depune armele şi să termine războiul astăzi. Dar Ucraina nu are această opţiune. Dacă Ucraina se predă, aceasta nu înseamnă pace, ci o ocupaţie brutală rusească. O pace cu orice preţ nu va fi o pace adevărată", a mai spus secretarul general al NATO.

Armata ucraineană îşi continuă în provinciile Zaporojie şi Doneţk din sud şi est contraofensiva lansată în luna iunie şi prin care încearcă să atingă Marea Azov pentru a izola terestru trupele ruse din Crimeea, în timp ce armata rusă atacă mai către nord.

În pofida unor înaintări recente în Zaporojie, contraofensiva lansată de Ucraina nu a condus deocamdată la câştiguri teritoriale notabile. Potrivit unui bilanţ efectuat pe 19 septembrie de Centrul Belfer pentru afaceri internaţionale din cadrul Harvard Kennedy School, citat de Reuters, în ultima lună Rusia a câştigat 35 de mile pătrate de teritoriu ucrainean, în timp ce Ucraina a eliberat 19 mile pătrate din teritoriul ocupat de armata rusă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel