Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ședința Parlamentului în care trebuia stabilit calendarul pe votul moțiunii a fost amânată
WhatsApp
Ședința Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului a fost amânată, marți, din cauza neprezentării parlamentarilor PSD. Întrunirea urmează să fie reluată după ședința de Guvern, au afirmat surse parlamentare. 
gov.ro

Surse din PSD au precizat pentru Mediafax că motivul neprezentării acestora este avizarea unei ordonanțe de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi, care ar trebui discutată în ședința de Guvern de marți, care începe la ora 14:00.

Astfel, ședința Birourilor Permanente Reunite ar urma să aibă loc, marți, după ce sunt anunțate actele propuse spre adoptare, în ședința de Guvern.

Executivul ar putea adopta o ordonanță de urgență pentru organizarea alegerilor anticipate, au afirmat surse din instituție, pentru MEDIAFAX. Executivul ar lua această decizie, deoarece în cazul demiterii prin moțiune de cenzură, nu ar mai putea emite OUG pe această temă, fiind un Guvern interimar.

OUG urmează să stabilească componența Birourilor Electorale Permanente, circumscripțiile electorale, dar și alte aspecte organizatorice.

PSD vrea ca votul pe moțiunea de cenzură să aibă loc miercuri, ora 12:00.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel