"Neutralitatea Ucrainei este o condiţie sine qua non. Ucraina trebuie să îşi dea acordul în privinţa Crimeei şi în privinţa celor două republici independente. Statutul de facto al acestor regiuni este evident. Crimeea este parte inalienabilă a Rusiei", a afirmat Dmitri Peskov într-un interviu acordat postului de televiziune LCI.
Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în 2014, dar acţiunea nu este recunoscută la nivel internaţional. În februarie 2022, cu câteva zile înainte de lansarea intervenţiei militare în Ucraina, preşedintele Vladimir Putin a recunoscut independenţa regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk.
David Arahamia, unul dintre membrii delegaţiei Ucrainei, a anunţat acum câteva zile că negocierile cu Rusia au avansat, subliniind că aşteaptă confirmări scrise din partea Moscovei la chestiuni care au fost deja acceptate ca principiu, în timp ce Kremlinul a semnalat că discuţiile rămân complicate. "Federaţia Rusă a oferit răspunsuri oficiale la toate poziţiile formulate de Ucraina, adică le-a acceptat, cu excepţia problemei regiunii Crimeea. Au fost acceptate verbal poziţiile ucrainene, nu există încă o confirmare scrisă", a afirmat David Arahamia, citat de cotidianul Le Monde.
Negociatorul ucrainean a declarat că partea rusă a acceptat ideea că statutul de neutralitate al Ucrainei va trebui supus unui referendum pentru aprobare. În cazul în care cetăţenii ucraineni ar respinge acest statut, oficialii ruşi au semnalat că, "fie se va reveni la un conflict militar, fie la noi negocieri", conform lui David Arahamia.
Una dintre condiţiile centrale solicitate de Rusia pentru oprirea războiului este ca Ucraina să renunţe la aspiraţiile aderării la NATO şi să opteze pentru un statut de neutralitate militară. Ucraina cere garanţii de apărare din partea altor state, în cazul în care va opta pentru neutralitate militară, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News