"Nu am discutat acum despre remaniere. Obiectivul nostru acum a fost să avem pe cei care să ocupe portofoliile unde avem interimat pentru că, aşa cum ştiţi, săptămâna viitoare interimatul se termină şi Guvernul trebuie să funcţioneze. Mai avem încă o perioadă în care deţinem preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, după cum ştiţi, se fac negocieri la Bruxelles. Eu cred că trebuie să avem miniştri titulari, astfel încât să ne putem continua activitatea", a spus Viorica Dăncilă, în conferinţa de presă de la finalul CExN.
Premierul a afirmat că îl va suna pe preşedintele Iohannis şi o să-i comunice noile propuneri de miniştri şi a reafirmat că observaţiile şefului statului cu privire la numirile unor membri ai Guvernului trebuie să aibă în vedere chestiuni de legalitate, nu de oportunitate, acesta fiind atributul şefului Guvernului.
"Eu aş vrea ca observaţiile domnului preşedinte să ţină de legalitate şi nu de oportunitate. Oportunitatea este a primului ministru care îşi asumă performanţa unui guvern sau nu. O să sun la domnul preşedinte, o să spun că o să trimitem noile propuneri şi sper ca domnul preşedinte să lase de-o parte campania electorală sau jocul politic şi să dea un răspuns care, efectiv, să ţină de legalitate", a mai spus premierul Viorica Dăncilă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News