Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Violeta Alexandru vrea să restructureze Inspecția Muncii: „Decizia mea este radicală. Vor fi schimbări!”
WhatsApp
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunțat, vineri, că își dorește reorganizarea Inspecției Muncii. Actualmente se pregătește o nouă lege care urmează să fie votată în Parlament, a precizat ministrul de resort.
violeta_alexandru

„Decizia mea este radicală. Efectiv procedez la regândirea unei noi legi. Activitatea Inspecției Muncii se bazează pe o lege care a fost votată în Parlament, deci tot în Parlament se vor întâmpla și modificările.

Va fi un obiectiv prioritar al Partidului Național Liberal în noul Parlament, de a promova și de a dezbate o nouă lege a inspecției muncii, care va duce, bineînțeles la o imediată măsură după ce noua lege ar urma adoptată, la o evaluare a actualilor directori, respectiv a încetării relațiilor de muncă și a angajării unor altor persoane, care ar au competența necesară să desfășoare activități de control eficiente”, a spus Violeta Alexandru.

„Deci da, vor fi schimbări care vor fi generate de noua lege. Adoptarea unei noi legi înseamnă cumva a o lua de la zero în organizarea acestei instituții, ceea ce înseamnă noi angajați”, a mai precizat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, citează Realitatea PLUS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel