Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Violatorul român de 20 de ani din Italia, CONDAMNAT. A abuzat o minoră
WhatsApp
Românul de 20 de ani care a violat o minoră a fost condamnat. Acesta se afla în arest preventiv de 9 luni. 
Italia. Un român de 25 de ani a fost arestat după ce a maltratat-o pe mama sa și a încălcat interdicția de a se apropia de aceasta

Un eveniment neplăcut care la vremea producerii a provocat rumoare în Italia și-a cunoscut epilogul. Judecătorul Curții din Napoli, dr. Anna Imparato, l-a condamnat pe Claudiu Balika, tânăr de douăzeci de ani de naționalitate română, la o pedeapsă de șase ani de închisoare. Acesta este acuzat de un viol comis asupra unei minore. Balika s-a aflat în arest preventiv la închisoarea Poggioreale timp de nouă luni. El a fost arestat în urma faptei care a avut loc în septembrie anul trecut. 

Actele de acuzare rezumă o poveste până în cele mai mici detalii. Balika, împreună cu un alt minor, au prins-o pe fată și au imobilizat-o, apoi au violat-o pe rând. 

"Te vom lăsa să pleci, dar mai întâi ne faci ce vrem", au spus aceștia. 

După ce a profitat de un moment de neatenție și l-a lovit pe unul din ei, reușind să fugă, aceștia au plecat în urmărirea victimei  rostind următoarele amenințări:

„Dacă spui ceva ce din ce s-a întâmplat , o să venim zece români și va fi un masacru," au spus aceștia care au vrut s-o determine să nu povestească familiei ce s-a întâmplat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel