Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vindeți resursele țării? Răspunsul unui lider PSD
WhatsApp
 Liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat miercuri că nimeni, cel puţin din arcul guvernamental, nu vinde resursele ţării.

Publicitate

"S-a spus de foarte multe ori în ultima vreme că anumite grupuri parlamentare vând resursele ţării, discutăm pe sub masă, în spatele uşilor închise. A fost o întâlnire foarte bună din foarte multe motive şi unul dintre motive este că toate grupurile parlamentare au avut întâlniri separate cu investitorii, nu s-a discutat pe ascuns. Ca o concluzie pe care pot să o trag după această discuţie, cel puţin în numele grupului PSD, este că nu ne-am înşelat, am luat decizia corectă, varianta pe care noi am susţinut-o, din punctul nostru de vedere, este varianta corectă şi mă bucur că şi celelalte grupuri parlamentare au ieşit şi sper că vor ieşi din zona populismului şi vor calcula foarte corect care este interesul statului român. Nimeni, cel puţin din arcul guvernamental, nu vinde resursele ţării. Nimeni nu face jocuri pe ascuns şi ne menţinem punctul de vedere, că interesul, cel puţin al nostru, este şi trebuie să fie statul român şi poporul român", a spus Suciu, la Palatul Parlamentului, după întâlnirea reprezentanţilor tuturor grupurilor parlamentare cu concesionarii din zona offshore a zăcămintelor de petrol şi gaze.

Potrivit deputatului social-democrat, PSD nu este dispus să renunţe în ceea ce priveşte proiectul Legii offshore la introducerea impozitului pe venitul suplimentar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel