"Probabil. Nu ştiu să spun de pe acum şi mai e mult. Evident că mă gândesc, pentru că eu văd 2024 ca un an special (...), pentru că este anul în care avem patru alegeri: prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale. Deci, este momentul în care poţi să faci într-adevăr o reformă, în primul rând de persoane, dar şi de structură, de gândire politică, sau pierzi ocazia şi rămâi prins iarăşi în aceste cicluri nesfârşite de lupte intestine între preşedinte, Parlament şi aleşi locali. Eu cred că 2024 e o şansă uriaşă de schimbare radicală a României, pe care n-o ai decât o dată la 20 de ani, că aşa-i sistemul electoral. O dată la 20 de ani ajungi cu toate odată şi o dată la 20 de ani nu mai candidează cel în funcţie. Eu, dacă ratez momentul 2024 - ca om politic vorbesc, nu neapărat preşedinte - mie nu îmi mai vine rândul peste 20 de ani", a spus Victor Ponta, într-o emisiune la Digi 24.
El a adăugat că la alegerile prezidenţiale din 2014 s-a "bătut" singur şi că tot el va fi în continuare principalul său contracandidat.
"În 2014, eu m-am bătut pe mine. Dacă vă referiţi la un contracandidat al meu, eu sunt principalul contracandidat", a spus Victor Ponta, răspunzând unei întrebări legate de viitorul candidat al PNL la alegerile prezidenţiale din 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News