Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vicepreședinte PNL: "PSDragnea își bate joc de eroii neamului"
WhatsApp
Deputatul Florin Roman, vicepreședinte PNL a declarat că partidul aflat la guvernare "își bate joc" de veteranii de război și rudele acestora. 

"Mizeria şi sărăcia în care se zbat mulţi dintre cei peste 60.000 de invalizi, veterani şi văduve de război, dramele personale ale unor eroi medaliaţi pentru curajul de pe front, ajunşi să cerşească, m-au determinat să iniţiez un proiect de lege pentru creşterea valorii indemnizaţiilor acestor categorii la nivelul celor ale revoluţionarilor.

La ora actuală, un veteran sau văduvă de război este pur şi simplu umilit de PSDragnea, care prin OUG 103/2019 oferă incredibila indemnizaţie de...600 de lei. Total insuficient măcar pentru plata medicamentelor, pentru că de o viaţa decentă nici nu poate fi vorba. Urmare a prevederilor OUG 103, majoritatea PSD-ALDE din Senat a dat un raport de respingere propunerii legislative prin care indemnizaţiile veteranilor ajungeau la nivelul salariului minim pe economie, înmulţite cu acel coeficient aplicabil revoluţionarilor. Şi care ar fi generat un venit mediu de circa 2000 de lei, pentru invalizi, veterani şi văduve de război, din care eroii noştri ar fi putut măcar să aibă o bătrâneţe decentă.

Cu cinism, senatorii puterii au respins propunerea PNL. Vom continua lupta în Camera Deputaţilor, pentru că este inadmisibil să fie bani pentru pensiile speciale ale parlamentarilor, iar cei care au luptat pe front pentru apărarea ţării să fie bătaia de joc a guvernului PSDragnea. Totodată, în calitate de deputat PNL, săptămâna viitoare voi depune un nou proiect de lege, pentru indexarea anuală, cu rata inflaţiei a indemnizaţiilor invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război. Eroii noştri nu trebuie uitaţi niciodată şi nici într-un caz umiliţi, aşa cum face cu ei PSDragnea! Au găsit 46 de milioane de euro pentru subvenţia PSDragnea, dar refuză să aducă indemnizaţiile invalizilor, veteranilor şi văduvelor, măcar la nivelul indemnizaţiilor plafonate ale revoluţionarilor, discriminaţi şi ei, prin "îngheţarea" la nivelul de anul trecut prin celebra OUG 114. O bătaie de joc la adresa eroilor care au luptat pe front şi a celor care au înfruntat regimul Ceauşescu!", a declarat Florin Roman, vicepreședinte PNL. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel