Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Viața în Marea Britanie, tot mai scumpă. Nivel record de inflație și scumpiri, al ultimilor 40 de ani 
WhatsApp
Viața devine tot mai grea în Marea Britanie, ca pretutindeni în Europa. În Regatul Unit însă, inflația este cea mai ridicată din G7, grupulor celor mai puternice țări din lume. 

Creșterea prețurilor la alimente a împins luna trecută inflația din Marea Britanie la un nivel record al ultimilor 40 de ani, de 9,1%, cea mai mare rată din Grupul celor șapte țări, subliniind gravitatea crizei legate de costul vieții, relatează Reuters.

Valoarea este în creștere de la 9,0% în aprilie.

Înregistrările istorice ale Biroului Național de Statistică arată că inflația din luna mai a fost cea mai mare din martie 1982.

Lira sterlină, una dintre monedele cu cele mai slabe performanțe în raport cu dolarul american în acest an, a scăzut sub 1,22 dolari, cu 0,6%.

Marea Britanie riscă recesiunea

 

Unii investitori consideră că Marea Britanie riscă atât o inflație ridicată persistentă, cât și recesiunea, reflectând factura mare de energie importată și problemele continue legate de Brexit, care ar putea afecta și mai mult legăturile comerciale cu Uniunea Europeană.

Rata globală a inflației din Marea Britanie în luna mai a fost mai mare decât în Statele Unite, Franța, Germania și Italia. Japonia și Canada trebuie să raporteze datele privind prețurile de consum pentru luna mai, dar este probabil ca niciuna dintre ele să nu se apropie.

Banca Angliei a declarat săptămâna trecută că este probabil ca inflația să rămână peste 9% în lunile următoare, înainte de a atinge un vârf de puțin peste 11% în octombrie, când facturile la energie pentru gospodării vor crește din nou.

Guvernul britanic face tot ce poate pentru a combate creșterea prețurilor, a declarat ministrul de finanțe Rishi Sunak după publicarea datelor.

Prețurile pentru alimente și băuturi nealcoolice au crescut cu 8,7% în termeni anuali în luna mai - cel mai mare salt din martie 2009 și făcând din această categorie cel mai mare motor al inflației anuale.

Marea Britanie încă suferă după ieșirea din Uniunea Europeană

 

Guvernul britanic s-a declarat miercuri "dezamăgit" de lansarea de către Uniunea Europeană a unor proceduri juridice împotriva sa după decizia de a revizui unilateral statutul post-Brexit al Irlandei de Nord, relatează AFP şi Reuters.

"Vom analiza aceste documente cu atenţie şi vom răspunde oficial în termenul adecvat, totuşi suntem dezamăgiţi că UE a recurs la această acţiune juridică astăzi", le-a spus jurnaliştilor un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson.

"Abordarea propusă de UE, care nu diferă de ceea ce am văzut anterior, va creşte povara asupra afacerilor şi cetăţenilor şi ne va duce înapoi faţă de unde ne aflăm în prezent", a spus el, referindu-se la propunerile UE pentru a uşura problemele comerciale de după Brexit cu Irlanda de Nord.

Comisia Europeană a lansat miercuri două noi proceduri juridice împotriva Marii Britanii, drept reacţie la decizia premierului Boris Johnson de a elimina unilateral părţi din Protocolul privind Irlanda de Nord, convenit în cadrul acordului cu Bruxellesul asupra Brexit-ului.

Procedurile ar putea duce la impunea de amenzi de către Curtea Europeană de Justiţie, deşi acest lucru va dura cel mai probabil cel puţin un an.

Comisia Europeană a precizat în acelaşi timp că vrea să reia negocierile cu Marea Britanie pentru a rezolva dificultăţile în legătură cu transportul produselor britanice în Irlanda de Nord.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel