Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Veşti BUNE pentru şoferii români: MAI a adăugat 11 noi ţări pentru care permisele auto se preschimbă fără examen
WhatsApp
11 noi ţări au fost incluse în lista statelor pentru care permisele auto pot fi preschimbate în România fără examen. Printre acestea se numără şi Marea Britanie.

Ordinul MAI nr. 128/2020, publicat în Monitorul Oficial, include 11 noi state în lista ţărilor emitente de permise de conducere naţionale ce pot fi preschimbate fără examinarea sau testarea titularului.

Pe lângă ţări precum Thailanda, Arabia Saudită sau Liechtenstein, lista cuprinde şi Marea Britanie, chiar şi în contextul Brexit.

Chiar dacă e eliminată din lista ţărilor membre ale UE, permisele emise în Marea Britanie vor putea fi preschimbate la fel ca şi-n prezent, respectiv fără să fie nevoie de susţinerea unu examen sau test suplimentar.

Pe lângă ţările membre ale UE, ale Spaţiului Economic European şi Confederaţia Elveţiană, pot fi preschimbate fără examen permisele emise de 59 de ţări.

Lista ţărilor:

Marea Britanie

Republica Capului Verde

Irak

Myanmar

Nigeria

Arabia Saudită

Palestina

Thailanda

Honduras

Liechtenstein

Oman

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel