Aici era doar teren mlăştinos...

Povestea Cercului Militar Naţional i-a impresionat în mod deosebit, în drumul nostru către un cunoscut skybar, de unde aveau să vadă totul de deasupra norilor... Unii dintre colegi şi-ar fi dorit să intre la Cercul Militar, dar i-am rugat să lase pe altă dată vizita, pentru că mă grăbeam să le arăt asfinţitul de pe acoperişul de la nr. 17. Aşa că s-au mulţumit cu povestea clădirii a cărei construcţie a-nceput în anul 1911. Nu le-a venit să creadă că terenul pe care s-a ridicat Palatul Cercului Militar Naţional era atunci o mlaştină. E greu de imaginat astăzi că Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos, un teren cedat de Ministerul Domeniilor, încă din 1898, pentru Cercul Militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876.

Cercul Militar Național  Foto: Facebook CMN

Cea mai interesantă parte a istoriei acestui palat este că le aparţine militarilor, pentru că cea mai mare parte a banilor necesari construcţiei a provenit din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor sau subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Proiectantul principal al clădirii a fost arhitectul Dimitrie Maimarolu, care a colaborat cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud. Elementele cele mai spectaculoase ale monumentului sunt doi mari vulturi, protectori ai panoului cu blazonul instituției, opera sculptorului Ion Schmidt. Dar istoria clădirii are şi o parte tragică, pentru că a fost nevoie de lucrări de reperaţii, din 1919 până în anul 1923, după ce Bucureştiul a fost sub ocupaţie, din noiembrie 1916, iar Palatul a fost găsit devastat, în 1919, la revenirea Armatei Române în oraş.

De sus se vede totul mai bine

Dar n-am apucat să termin povestea, când deja am ajuns la numărul 17 pe Calea Victoriei, pentru a urca la Linea Skybar, unul dintre cele mai noi „roof-top” baruri din Bucureşti. De sus, tot ce spuneam eu despre Capitală a devenit şi mai imteresant pentru colegi, mai ales după ce am comandat nişte frigărui de halloumi afumat, băuturi de toate felurile și... căpșune cu migdale și bezea. Am petrecut aşa, deasupra Căii Victoriei, până când colegii mi-au cerut să le arăt şi alte zone ale Bucureştiului, tot de sus.

Panoramă nocturnă dintr-unul dintre dintre cele mai noi „roof-top” ale Capitalei

Le-am propus să ne mutăm în apropiere, la Pura Vida, în Centrul Istoric, pe strada Smârdan nr 7. Aici ne-am delectat cu atmosfera aproape intimă şi cocktailuri delicioase. Şi nu ne-am oprit acolo, pentru că am ţinut să le arăt şi Hotel Cişmigiu, mai exact, Bistro La Etaj, care se închidea destul de devreme, la 23.30. Bistro la Etaj este unul dintre cele mai noi sky baruri din București. Restaurantul este la ulitmul etaj al hotelului, iar povestea clădirii şi a evenimentului tragic al morţii unei studente în scara liftului, în anii ’70, le-a dat fiori tuturor. Au vrut apoi să înţeleagă versurile melodiei compuse de trupa rock Vama Veche, la finalul anilor ’90, despre moartea studentei şi perioada de decădere a hotelului, în vremea când devenise un cămin studenţesc insalubru, pentru a-nţelege o parte din ceea ce ascunde viaţa culturală a Bucureştiului de astăzi, când hotelul nu mai are nicio legătură cu trecutul lui sumbru.

Încă o seară de pomină...

Ne-am retras la odihnă, după miezul nopţii, pentru că urma încă o zi de workshop-uri, dar turul acoperişurilor a continuat în seara următoare, când am început cu o petrecere la Skybar Dorobanți - pe Calea Dorobanților 115. Alegerea a fost apreciată de toţi, după o zi solicitantă, pentru că ne-am bucurat de privelişte şi de atmosferă, pe canapelele confortabile. De acolo am plecat spre strada Sevastopol nr 24, la un alt sky bar deja celebru, Upstairs, unde am avut parte de o altă privelişte minunată şi ne-au înveselit culorile vii ale scaunelor şi fotoliilor, dar şi cocktailurile la fel de colorate.

Toţi au fost încântaţi de cele două seri petrecute deasupra Capitalei. Bucureştiul mai are multe astfel de baruri roof-top, de unde se vede mai bine oraşul. De la înălţime, toate poveştile urbei capătă o altă dimensiune, iar viaţa de nopate atrage ca un magnet turiştii străini care ajung în Capitală.