Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UPDATE: Venită din Anglia, o jurnalistă româncă a trăit COȘMARUL VIEȚII în IZOLARE: „În România nu se moare de virus, ci de INCOMPETENȚĂ“
WhatsApp
Situaţie disperată pentru Oana, o jurnalistă româncă revenită, de curând, din Marea Britanie. După ce a aterizat în țară, ea a fost nevoită să se izoleze într-o pensiune din Cluj. Numai că aici a trăit un adevărat coșmar, așa că a făcut tot posibilul pentru a ajunge acasă la părinții ei, în Constanța. Iar „aventura“ cu instituțiile statului abia acum începe...  

După ce a petrecut câteva zile în condiții aproape inumane într-o pensiune din Cluj, unde spune că nu i-ar fi fost asigurate nici măcar condiţiile minime pentru a sta cele 14 zile în carantină, Oana susține chiar că a fost agresată de proprietarii locației.  Mai mult, pentru că nu a putut suporta condițiile „cazării“ de la Cluj, românca a reușit să obțină o derogare de la DSP și mute adresa de carantinare la Constanța, acolo unde femeia are domiciliul din cartea de identitate și unde sunt părinții săi. Numai că a primit și o amendă pe motiv că nu a respectat măsurile impuse de lege.

Oana Silviana Crăciun este de profesie jurnalist. După ce a profesat în presă din România, de câțiva ani a plecat în Marea Britanie, unde a lucrat într-un domeniu adiacent. Săptămâna aceasta a revenit în țară și, potrivit legislației în vigoare, trebuie să stea în carantină cele 14 zile - 10 dacă se testează și rezultatul este negativ. 

Femeia s-a izolat la o pensiune din Cluj, iar în urma mai multor incidente, susține că proprietarul ar fi agresat-o fizic și psihic. Înainte să sesizeze autoritățile privind aceste aspecte, tânăra a fost amendată de către polițiști pentru că nu a respectat măsurile de carantinare impuse de lege.

„Am fost îmbrâncită, strânsă cu ușa, abuzată verbal“

 

De mai bine de 24 de ore trăiesc o situație halucinantă, ireală și în același timp bizară, plină de abuzuri verbale și fizice (...) Am fost îmbrâncită, strânsă cu ușa, abuzată verbal”, spune Oana într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook în urmă cu 2 zile.

Femeia a postat pe Facebook mai multe filmulețe în care își prezintă situația. Într-o discuție cu proprietarul pensiunii, pe care îl acuză că deși în ofertă se specifica și că ar fi un frigider în cameră, acesta îi răspunde: „Ce credeți, că pentru 30 de lei pe zi, ce primiți aici? Nu vreți să vă aducem și un maseur?”.

„(...) M-am întors din Anglia către România și am aterizat pe Aeroportul din Cluj Napoca, supunându-mă legii române în privința carantinarii/ izolării la adresa pe care am declarat-o la aterizare pe Aeroportul din Cluj Napoca. Am scris în Declarația de Confirmare a Carantinarii din dată de 27 octombrie 2020, adresa unde mă voi izola pe durata celor 14 zile, potrivit legii (...) am achitat proprietarilor suma de 2000 lei reprezentând - 1000 lei cazarea pentru prima luna + 1000 lei garanție.  După cazare, camera mea nu a deținut nici frigider și nici condiții optime de trai - fără căldură și fără să mănânc timp de 24 de ore, pentru că nu mi s-a oferit accesul la bucătărie, fiind în izolare, am sunat la sediul poliției locale din Cluj Napoca, pentru rezolvarea acestei situații.

Pe parcursul zilei am fost îmbrâncită, strânsă cu ușa, abuzată verbal de fratele patroanei acestei pensiuni, care a refuzat să îmi ofere contract conform serviciilor achitate. (...) Am fost tratată mai rău ca un câine, fără apă și fără mâncare de acești proprietari, care cunoscând durata celor 14 zile de izolare, ar fi fost obligați, potrivit legii, să îmi ofere o soluție alternativă de hrănire. (...) Proprietarul pensiunii m-a agresat fizic și verbal și îmi solicită eliberarea camerei în care locuiesc.

În ROMÂNIA anului 2020 m-am întors în țară pentru a oferi încă o șansă acestei țări, nu am plecat din țară de bine și sunt întâmpinată într-un mod barbar și INUMAN de niște indivizi care nu mi-au oferit contract sau bon fiscal pentru suma de 2000 de lei, a declarat Oana Crăciun.

„România, îți mulțumesc pentru tot ce trăiesc! Acum știu că în țară mea se moare nu de virus, ci de incompetența“

 

După ce femeii i s-a făcut rău în camera pe care a închiriat-o, a solicitat Ambulanța. Care a sosit după mai bine de 3 ore. „Abuzurile fizice și psihice la care am fost supusă mi-au modificat tensiunea, glicemia și starea organismului în general. Este inuman ceea ce mi se întâmplă în anul 2020 în propria mea țară“.

În ziua următoare, după ce nu a obținut niciun răspuns valabil de la DSP Cluj nici la telefon și nici la mail, într-un final a reușit să obțină o derogare pentru schimbarea adresei de carantinare. „Derogarea (asta a fost adresa avută la îndemână) a fost făcută pe adresa bunicilor mei din localitatea Baia de Arieș, județul ALBA (...) jurnaliștii de la Antena 3 m-au anunțat prin intermediul comunicatului de presă transmis de Poliția Cluj, despre faptul că am fost amendată contravențional pentru nerespectarea legii privind izolarea“. Practic, polițiștii au căutat-o pe Oana la nouă adresă de carantinare din Albă după doar o oră de când a fost acordată derogarea. Un drum Cluj-Albă este imposibil de făcut în doar o oră... 

Extenuată de toate aceste tergiversări, femeia a apelat din nou DSP pentru schimbarea adresei de carantinare la Constanța, la părinții săi, acolo unde ar putea primi un sprijin pe durata celor 14 zile de carantinare. „Cum este posibil în România anului 2020 să citesc în presă despre sancționarea mea, când poliția nici măcar nu m-a informat despre această sancțiune?  România, îți mulțumesc pentru tot ce trăiesc! Acum știu că în țară mea se moare nu de virus, ci de incompetența. Nicio autoritate a statului român nu m-a întrebat dacă am unde locui, dacă mă simt bine sau dacă am mâncat ceva în ultimele 24 ore“, mai scrie Oana pe pagina sa de Facebook.

„Fac un apel către toate celelalte autorități publice ale statului român, carora le solicit în mod public să îmi transmită următoarele:

 


- De ce am fost sanctionata, locuind timp de 48 ore în condiții inumane?! Proprietarii pensiunii P. din Cluj nu mi-au oferit nici măcar un pahar cu apă. În ce constă sancțiunea, avand in vedere ca am fost agresata fizic de proprietar? Am fost data afara din locatia de cazare si silita sa plec, nu am plecat pentru ca am solicitat eu acest lucru. Eu am inchiriat acest spatiu pentru a ramane in Cluj.

- Sub ce forma nu am respectat legea si cine se face responsabil de toate cheltuielile mele legate de cazare, masa, drum? Potrivit legii carantinarii, intr-o situatie de forta majora, DSP alaturi de Ministerul Sanatatii si Institutul National de Sanatate Publica sunt obligati sa ofere o solutie alternativa de cazare.

- Cum este posibil in Romania anului 2020 sa citesc in presa despre sancționarea mea, cand politia nici măcar nu m-a informat despre aceasta sanctiune? In urma numeroaselor mele apeluri la 112, politistii sectiei 2 au stat de vorba initial numai cu proprietarul?

- Întorcandu-ma in Constanta, costurile transferului meu inapoi catre Cluj vor fi de doua ori mai mari, costuri care vor fi suportate din buzunarul meu. Cine raspunde pentru aceasta situatie?

- De ce autoritatile nu au oferit suport in privinta transferului catre Constanta? Tot legea carantinarii precizeaza ca persoana izolata trebuie sa fie insotita de autoritati in spatiul desemnat de cazare“, sunt întrebările pe care Oana le adresează autrităților române și de la care așteaptă un răspuns pertinent.

„Fiind o situatie de forta majora eu nu am refuzat izolarea, ci am fost silita sa parasesc locatia, deci Politia si DSP trebuiau sa se ocupe de transferul meu in alta parte“, a declarat Oana Crăciun pentru Știri Diaspora.

UPDATE, 03.11.2020: PRECIZĂRI din partea reprezentanților pensiunii din Cluj

 

„Subscrisa, LA PEDRO ALIMENTATIE PUBLICA S.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Paris, nr.89/B, judeţul Cluj, înregistrată la ORC sub nr.J12/1660/1991, având CUI RO 213661, prin SCPA ŞTEFAN, SUCIU, cu sediul profesional în Cluj-Napoca, str. Axente Sever, nr.44, judeţul Cluj, prin av. Silvia Maria Suciu, formulăm prezentul:  DREPT LA REPLICĂ

În primul rând, precizăm încă de la început că nu am agresat-o fizic sau verbal pe dna. Oana Silviana Crăciun, nu este real că nu a existat căldura şi apă caldă în camera în care aceasta era cazată, iar noi am oferit bon fiscal aferent perioadei petrecute de dna. Crăciun 1n pensiune. Doamna Oana Silviana Crăciun ne-a contactat telefonic prima dată în săptămâna 19-23 octombrie din Anglia, dorind o cazare în regim de chirie lunară în cadrul pensiunii noastre. 

Aceasta a optat pentru pensiunea Pedro după ce o prietenă a venit să vizioneze camera disponibilă în acest sens, iar chiria lunară convenită a fost de 1.000 lei. Cu ocazia vizionării camerei, prietena d-nei Crăciun ne-a spus că dacă va fi cazul unei carantine, îi va aduce ea mâncare odată la două zile. 

Prin urmare, dna. Crăciun cunoştea exact conditiile de cazare înainte de a veni în ţară şi putea să îşi dea seama dacă acestea sunt sau nu potrivite pentru o carantină. De asemenea, dna. Crăciun cunoştea şi condiţiile legale de carantină, din moment ce ne-a spus că a mai stat în carantină de încă două ori în acest an. Carantina presupune din punct de vedere legal separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate de alte persoane, într-un spaţiu declarat în acest sens, în scopul prevenirii răspândirii bolilor contagioase. Aşadar, persoana carantinată nu poate părăsi pe durata carantinei spaţiul ales în acest scop, care în cazul d-nei Crăciun a fost camera 12 din cadrul pensiunii.

Oana Silviana Crăciun a ajuns la pensiunea Pedro în data de 27.10.2020, în jurul orei 17:00. Pensiunea Pedro este o afacere de familie şi, datorită unor circumstanţe neprevăzute în contextul pandemiei Covid-19, când a ajuns dna. Crăciun la pensiunea noastră, cele două persoane din administraţie care se ocupau de întocmirea documentelor contabile (contracte/bonuri/chitanţe) erau plecate. Prin urmare, i-am comunicat acesteia că vom încheia contractul şi ne va da banii a doua zi. Dna. Crăciun a fost de acord, însă a insistat să ne lase încă din prima zi 2.000 lei în numerar (1000 lei cazarea pentru o lună şi 1.000 lei garanţie).

Tot din prima zi de cazare am constatat că dna. Crăciun încalcă condiţiile legale de carantină, părăsind camera în care era cazată de cel puţin 10 ori. Aceasta a mers fără mască în bucătăria comună pentru a-şi lua mâncare din frigider şi pentru a mânca şi, totodată, a mers fără mască în alte spaţii comune pentru a fuma, punând astfel în pericol nu doar sănătatea angajaţilor noştri (cazul în care era infectată cu Covid-19), ci şi sănătatea celorlalţi oaspeţi ai pensiunii.

I-am atras atenţia d-nei Crăciun cu privire la necesitatea respectării carantinei, iar aceasta a încercat să ne determine să trecem cu vederea comportamentul ei şi inclusiv să minţim poliţia, în cazul unor verificări. Am refuzat-o şi, datorită comportamentului ei care punea în pericol angajaţii şi oaspeţii pensiunii, i-am comunicat că va trebui să părăsească pensiunea după cele 14 zile de carantină, urmând să-i restituim o parte din bani.

Din acel moment au Inceput problemele. Mai exact, Oana Silviana Crăciun a fost cea care a început să zbiere pe holurile comune şi în curtea pensiunii, acuzându-ne pe nedrept că "o tratăm inuman, că nu i-am pus frigider în cameră, că o agresăm verbal şi îi cerem imposibilul". Nu am răspuns agresiunilor verbale ale d-nei Crăciun şi, în schimb, am chemat imediat poliţia, care ulterior s-a deplasat la DSP Cluj în vederea clarificării posibilităţilor de schimbare a adresei de carantinare.

În final, dna. Crăciun a fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea condiţiilor de carantinare, iar mai multe echipaje de poliţie, care au venit la pensiunea noastră permanent în acea perioadă, pot confirma că scandalul, ameninţările şi agresiunile verbale au fost generate şi exercitate exclusiv de către Oana Silviana Crăciun, până în momentul evacuării. 

Pe durata cazării în cadrul pensiunii noastre, Oana Silviana Crăciun:

- a avut permanent apă caldă şi căldură în cameră;

- a refuzat să-i fie adusă mâncarea în frigiderul instalat In faţa camerei, astfel încât a mâncat din frigiderul aflat în bucătăria comună,

- a avut în permanenţă apă de băut în cameră;

- nu a fost agresată fizic sau verbal. Din contră, ea a fost cea care a agresat verbal şi fizic o persoană din conducerea pensiunii, deoarece a filmat-o pentru a putea demonstra nerespectarea condiţiilor de carantină; 

- a primit înapoi a doua zi după cazare întreaga sumă achitată, mai puţin contravaloarea unei nopţi de cazare, pentru care s-a eliberat bon fiscal.

Pensiunea Pedro îşi tratează mereu clienţii cu respect şi amabilitate. Acuzaţiile venite din partea Oanei Silviana Crăciun sunt complet nereale şi făcute cel mai probabil din dorinţa acesteia de a se sustrage cu orice preţ obligaţiilor legale în materie de carantină. Prejudiciul de imagine pe care dna. Crăciun ni 1-a cauzat este considerabil, astfel încât urmează să ne îndreptăm împotriva ei pentru a obţine reparaţiile la care suntem îndreptăţiţi potrivit legii“, transmit reprezentanții pensiunii din Cluj.

 

UPDATE, 05.11.2020

Ca replică la cele adăugate de eprezentanții Pensiunii pedro, Oana Silviana Crăciun a făcut următarele precizări:

„Mentionez ca pe durata sederii mele la pensiune eu sunt cea care a contactat Politia Cluj Napoca pentru ajutor, dat fiind faptul ca am fost agresata de proprietar si nu mi s-a permis accesul la frigiderul de la parterul pensiunii, altfel nu as fi avut niciun motiv sa parasesc locatia pe care eu o inchiriasem pentru o perioada de 30 de zile. 

Asa cum se recunoaste si in materialul publicat online, patroana pensiunii a fost contactata telefonic de mine: "Doamna Oana Silviana Crăciun ne-a contactat telefonic prima dată în săptămâna 19-23 octombrie din Anglia, dorind o cazare în regim de chirie lunară în cadrul pensiunii noastre. Aceasta a optat pentru pensiunea Pedro după ce o prietenă a venit să vizioneze camera disponibilă în acest sens, iar chiria lunară convenită a fost de 1000 lei."

Tot ceea ce ati publicat in material nu reprezinta situatia reala care a avut loc la sediul pensiunii PEDRO, din strada Paris, nr.89 B. 

Potrivit celor scrise in articol: "Oana Silviana Crăciun a ajuns la pensiunea Pedro în data de 27.10.2020, în jurul orei 17:00. Pensiunea Pedro este o afacere de familie şi, datorită unor circumstanţe neprevăzute în contextul pandemiei Covid-19, când a ajuns dna. Crăciun la pensiunea noastră, cele două persoane din administraţie care se ocupau de întocmirea documentelor contabile (contracte/bonuri/chitanţe) erau plecate. Prin urmare, i-am comunicat acesteia că vom încheia contractul şi ne va da banii a doua zi", 

Menționez ca nimic nu este adevărat. La sosirea mea la pensiune, persoana care a încasat cei 2000 de lei la recepția pensiunii a fost tatăl patronului, aflat la parterul locației de cazare. 

Am solicitat contract în momentul în care le-am oferit cei 2000 de lei, fapt care a stârnit nemulțumire. Mi s-a transmis verbal că vom semna contractul a doua zi. A doua zi, la pensiune s-a deplasat doamna Sorana, cea care a discutat cu mine prin telefon condițiile închirierii de la distanță. 

Atât acestei doamne, cât și fratelui dânsei, le-am adus la cunoștință faptul că nu am deținut condiții corespunzătoare, așa cum ne-am înțeles telefonic, respectiv căldură, apă caldă, acces la bucătărie.

Încă de când a ajuns la locație, această doamnă mi-a adresat injurii și a venit pusă pe scandal, obligându-mă să părăsesc pensiunea, de unde și conflictul care s-a creat mai departe. 

Fiind pusă în această situație în care am fost agresată verbal și fizic de patroni, eu sunt cea care a sunat la Poliție pentru rezolvarea acestei situații. 

Înainte să vină poliția, fratele patroanei a intrat abuziv la mine în cameră, m-a lovit cu ușa, mi-a transmis să plec de unde am venit și m-a amenințat să părăsesc locația pe motiv că sunt în izolare, cu toate că, patronii cunoșteau situația mea încă de la contactarea telefonică. 

De altfel, și în Decizia de Confirmare a Carantinării semnată în fața reprezentanților DSP din data de 27 octombrie 2020 pe Aeroportul din CLUJ NAPOCA, adresa specificată pentru carantinare este adresa pensiunii PEDRO din Cluj: strada Paris, numărul 89B, camera 12. 

Referitor la afirmația că am fost sancționată contravențional de Poliția Cluj Napoca, menționez că nici la această oră, nicio autoritate publică nu mi-a transmis în scris vreo sancțiune aplicată la adresa mea, cu atât mai mult cu cât Poliția Cluj a fost sesizată de mine personal. 

Este inexplicabilă atitudinea patronului pensiunii PEDRO din Cluj Napoca (ar fi o explicație dată de faptul că nu era necesară emiterea unor documente justificative care ar fi atestat șederea mea la pensiune pentru 30 de zile) și se căutau motive în plus pentru a fi dată afară din locație. 

Nu e întâmplător faptul că atitudinea patronilor lasă de dorit, iar prejudiciul de imagine pe care pensiunea PEDRO din Cluj l-ar fi suferit din cauza mea, se completează cu numeroasele recenzii pe care aceiași patroni le-au primit la adresa unității de cazare din partea a numeroși clienți care au beneficiat de aceleași servicii “impecabile”. Va rog sa verificati pagina oficiala de Facebook a acestei pensiuni. 

Mai sunt multe detalii de lămurit cu privire la atitudinea patronilor de la pensiunea PEDRO, dar poate mi se oferă posibilitatea prin instanță, autorități și mass media, să probez comportamentul acestora, care lasă de dorit“, a adăuga Oana Silviana Crăciun.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel