Coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță, compară pandemia cu un război, în timpul căruia este de înțeles că sunt persoane ezitante, cărora le e teamă să folosească arma, în cazul nostru, vaccinul, scrie Mediafax. Totodată, medicul spune că aceste persoane trebuie să fie convinse de beneficiile existente.
„Suntem ca într-un război. Chiar dacă noi nu vedem cu ochiul liber acest inamic, vedem cât de mult rău poate să facă şi acest inamic este virusul. Dar noi avem o armă la îndemână care se numeşte vaccin. Unii ştiu să folosească deja această armă, ştiu cum să se apere şi s-au vaccinat. Sunt încă multe persoane care sunt ezitante, cărora le e frică să folosească acestă armă şi înţelegem acest lucru. Din acest motiv suntem aici, să le arătăm oamenilor cum să folosească această armă, în final cum şi de ce trebuie să se vaccineze”, a spus Gheorghiță, joi, în cadrul evenimentului dedicat campaniei „Oameni ca mine”.
De asemenea, Gheorghiță a adăugat că dacă nu folosim vaccinul, inamicul, reprezentat de virusul SARS-CoV-2 „va avea mână liberă”: „Va avea drum liber să infecteze în continuare mii de oameni, să genereze multe cazuri grave, care au nevoie de spitalizare, de internare în secţia de Terapie Intensivă... vedem că în momentul de faţă capacitatea secţiilor de Terapie Intensivă este la maxim şi în fiecare zi sute de români mor din cauza COVID-19 pentru că au fost expuşi acestor teorii ale dezinformării și pentru că nu am reuşit să îi convingem la timp de beneficiile şi importanţa vaccinării”, scrie Mediafax.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 5.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar aproximativ 300 de pacienți au murit. Până astăzi, 11 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.730.433 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.508 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.416 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 73 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 52.206 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Au fost raportate 318 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 9 la categoria de vârstă 40-49 ani, 29 la categoria de vârstă 50-59 ani, 74 la categoria de vârstă 60-69 ani, 101 la categoria de vârstă 70-79 ani și 100 la categoria de vârstă peste 80 ani.
295 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 16.588. Dintre acestea, 1.772 sunt internate la ATI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News