"Este un obiectiv deja transmis, este un obiectiv asumat. Noi încercăm să creăm toate modalităţile prin care un număr mai mare de persoane care îşi doresc să se vaccineze să poată să facă acest lucru într-un mod cât mai simplu, cât mai facil, să nu mai fim într-un sistem birocratic. (...) Avem în momentul de faţă, din fericire, un număr suficient de doze încât să asigurăm vaccinarea unui număr mai mare de persoane. Cred că acest obiectiv este unul realist, putem să îl atingem, dar depinde de noi toţi, nu doar de cât de bine este organizată logistica procesului de vaccinare, ci şi de disponibilitatea oamenilor de a se vaccina", a spus Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.
În context, acesta a explicat că disponibilitatea cetăţenilor de a se imuniza este direct legată de cât de bine sunt ei informaţi, făcând apel la vectorii de imagine şi persoanele care se bucură de credibilitate în comunităţi să se implice în campania de vaccinare anti-COVID-19.
"Beneficiile vaccinării sunt incontestabile. Nu există un vaccin sută la sută eficient. Importantă este atingerea imunităţii colective şi vedem deja în România o evoluţie favorabilă din punct de vedere epidemiologic. România în momentul de faţă este în scenariul verde. Avem sub unu la sută rată de incidenţă cumulată la mia de locuitori la două săptămâni. (...) Deşi nu sunt date din studiile clinice, estimările arată că se menţine eficacitatea vaccinurilor actuale faţă de toate variantele virale circulante", a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional.
Un maraton al vaccinării anti-COVID-19 se derulează, de vineri până duminică la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş, peste 300 de voluntari fiind implicaţi în derularea evenimentului.
Valeriu Gheorghiţă a arătat că aceste evenimente vor continua la nivel naţional, pentru a facilita şi a creşte accesul unui număr cât mai mare de persoane la vaccinare.
"Aceste evenimente vor continua la nivel naţional. Au un rol deosebit de important, pe de o parte prin faptul că denotă solidaritatea şi responsabilitatea corpului medical, corpului academic de la cel mai înalt nivel din România. Toate aceste acţiuni sunt acţiuni de voluntariat. Este un gest onorant pe care colegii noştri îl fac în aceste zile pentru campania de vaccinare, pentru a facilita şi a creşte accesul unui număr cât mai mare de persoane la vaccinare. (...) Prin aceste demersuri putem creşte încrederea oamenilor în procesul de vaccinare. (...) Cred că această pandemie ne readuce aminte importanţa dialogului, importanţa consensului, ne readuce aminte faptul că într-un demers atât de important cum este revenirea la normalitate printr-o campanie de vaccinare coerentă nu-şi au loc orgoliile, nu-şi au loc agende personale înguste. Este important să fim cât mai solidari, responsabili şi să manifestăm grija faţă de cei din jurul nostru. (...) Aceste maratoane de vaccinare, în fapt, sunt maratoane ale solidarităţii şi responsabilităţii", a mai afirmat col. dr. Valeriu Gheorghiţă, potrivit Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News