Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Valer Dorneanu, după decizia CCR privind neconstituţionalitatea carantinei: "Regret foarte mult"
WhatsApp
Măsurile pentru protejarea sănătății trebuiau luate, dar în cadru legal, conform Constituției, a declarat sâmbătă la Digi 24 Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, la Digi24, în replică la afirmațiile premierului Ludovic Orban legate de respectarea deciziei CCR privind carantina.

"Regret foarte mult că multe greșeli care se fac pe plan legislativ ni se pun nouă în cârcă, pentru greșeli evidente", a spus Dorneanu, care a adăugat că judecătorii curții sunt conștienți de gravitatea maladiei și sunt de acord că trebuie luate cele mai sigure și severe măsuri, dar într-un cadru legal.

„Măsurile care vizează restrângerea unor drepturi se iau prin lege, restrângerea unor drepturi se poate face doar prin lege. Există condițiile, dar măsura trebuie luată prin lege. Regret foarte mult că multe greșeli care se fac pe plan legislativ ni se pun nouă în cârcă, pentru greșeli evidente. Am declarat mai multe acte normative neconstituționale pentru că lipsea avizul CSM, al CES, al Consiliului Legislativ. De ce sunt instituite prin Constituție aceste autorități? La Consiliul Legislativ se cere avizul după ce s-a adoptat legea, la CSM nu se cere deloc, la CES verificați la câte s-a cerut avizul și pentru toate astea e de vină CCR, și mai nou, Avocatul Poporului. Apropos de criticile la care suntem supuși în permanență - fie înainte de decizia pe care trebuie să o pronunțăm ca să luăm aminte, și cu atât mai mult după. În care din țările europene, prim-ministrul sau o altă autoritate desființează pur și simplu CCR? Îl respect pe premier, știu ce presiune e pe capul lui, s-a străduit să ia măsuri cu sfaturile unor oameni foarte competenți medical, dar de ce nu a luat aceste măsuri legal? Nu trebuia să dea în competența ministrului Sănătății măsuri de genul restrângerii unor drepturi”, a spus Dorneanu.

Premierul Ludovic Orban a criticat decizia CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus și le-a recomandat cetățenilor să nu țină cont de decizia CCR, ci să acționeze responsabil.

Secretarul de stat Raed Arafat a trimis o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare.

Un alt efect al deciziei Curții Constituționale este că primii pacienți cu Covid-19 s-au externat la cerere din spital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel