Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
USR SOLICITĂ premierului Dăncilă să adopte OUG de abrogare a legii RECURSULUI COMPENSATORIU
WhatsApp
Deputatul USR Stelian Ion a declarat astăzi că urmează să depună un proiect de lege de abrogare a legii privind recursul compensatoriu și a solicitat în același timp premierului Viorica Dăncilă să adopte o ordonanță de urgență de abrogare a acestei legi. 

„Au creat o lege monstruoasă, această abrogare este necesară neapărat în perioada următoare. Această lege nu a făcut decât să îi incurajeze pe cei din penitenciare", a declarat deputatul USR, membru în comisia jurdică.

„Legea nu are termen până la care de aplicare, se va aplica până la calendele grecești până când guvernul va rezolva această problemă a penitenciarelor. Solicităm public prim-ministruui Viorica Dăncilă să adopte o oug de abrogare a legii”, a mai spus Ion.

Acesta a amintit că proiectul nu are un filtru jurdiciar, așa încât judecătorul să poată aprecia de la caz la caz dacă se impune aplicarea acestor compensații, cum era în proiectul inițial.

Deputatul USR a precizat și că cei de la UDMR propuseseră în cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului 9 zile reducere de pedeapsă la fiecare 30 de zile.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel