Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
USR se revoltă și spune că nu va accepta interzicerea live-urilor în Parlament
WhatsApp
Deputatul USR, Iulian Bulai, a anunțat că nu este de acord cu proiectul privind interzicerea live-urilor în Parlament. Ar însemna moartea opoziției, a spus Bulai.

„PSD-PNL-UDMR vor să interzică live-urile parlamentarilor în plenul Parlamentului. Nu voi accepta acest lucru. Asta ar însemna moartea opoziției. Sunt parlamentari care pot abuza de acest instrument, dar transparentizarea activității forului democrației noastre este crucială”, a anunțat Iulian Bulai pe Facebook.

În schimb, Iulian Bulai militează pentru izolarea AUR, considerat a fi un partid extremist.

„Izolat total AUR? Da. Interzicerea live-urilor în Parlament? Niciodată”, a precizat Bulai.

Proiectul de modificare a regulamentului Camerei Deputaților stabilește că este interzisă utilizarea violenței fizice constând în gesturi agresive ori a violenței verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa altui parlamentar.

De asemenea, se interzice transmiterea ședințelor Camerei Deputaților, Biroului Permanent și Comitetului Liderilor altfel decât prin grija Secretariatului General, în contextul în care multe ședințe erau transmise de George Simion.

Vor fi interzise și bannerele în Parlament 

 

Totodată, bannerele în sala de ședințe vor fi interzise.

„Încălcarea atrage sancțiunea evacuării imediate din sală a persoanei sau persoanelor care încalcă interdicțiile. Evacuarea este obligatorie și se dispune de către președintele de ședință din oficiu sau la solicitarea unui deputat, cu acordul majorității ponderate a liderilor grupurilor parlamentare”, se arată în proiect.

Inițiativa este semnată de liderii grupurilor deputaților UDMR, PSD, PNL și minorităților naționale.

Proiectul a apărut după incidentul în care a fost implicat liderul AUR, George Simion. Ședința de luni a Camerei Deputaților a fost suspendată după ce liderul AUR a întrerupt discursul ministrului Energiei, Virgil Popescu. „Hoțule”, i-a strigat Simion lui Popescu pe un ton agresiv.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație au deschis un dosar pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice după scandalul de luni din Parlament, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel