Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Unde şi cum pot beneficia copiii din DIASPORA de cursuri în limba ROMÂNĂ
WhatsApp
Copiii români care trăiesc în străinătate, şi nu numai, au ocazia să înveţe limba maternă gratuit, spune Natalia Intotero, for ministru al Românilor de Pretutindeni.  

Oficialul a precizat unde se pot înscrie doritorii la aceste cursuri.

(Podcastul cu explicația ministrului poate fi ascultat AICI.)

"În fiecare ţară avem asociaţii româneşti, dar avem şi culte. Noi putem finanţa pe partea mediului asociativ. Fiecare persoană care doreşte să îşi trimită copilul la un astfel de curs trebuie să acceseze, atât pe site-ul Ministerului Românilor de Pretutindeni, cât şi pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, se găsesc, pe fiecare spaţiu, asociaţiile româneşti dar şi cultele care beneficiază de o astfel de finanţare din partea statului român. 

În momentul în care identifică şi îşi aleg fie o biserică, cursurile duminicale, fie o asociaţie românească, îi apelează direct. În cazul în care au dificultăţi, noi răspundem tuturor celor care ne solicită un punct de vedere sau o implicare, indiferent de locul unde se află ei în lume", a mai precizat Intotero, pentru ŞtiriDiaspora.ro.

Elevii care doresc să facă astfel de cursuri au la dispoziţie materiale didactice şi aplicaţii plătite de statul român.

"Pe lângă susţinerea efectivă, financiară, a acestor asociaţii, noi în 2018 am dotat peste 100 de biblioteci cu carte în limba română. Apoi am transmis şi în 2017, şi în 2018 şi anul acesta suporturi didactice, materiale auxiliare pentru cei care desfăşoară astfel de cursuri în afara graniţelor. Am finanţat aplicaţii atât din partea mediului asociativ, prin intermediul cărora pot să studieze limba română şi în limba română.

Pe site-ul Ministerului Românilor de Pretutindeni avem un curs pentru începători pentru studiul în limba română. Accesând site-ul Ministerului Educaţiei, edu.ro, pot să descopere şi să îşi descarce lecţii în limba română, începând de la clasele I până la studiul liceal.

Pentru materiile principale, în care sunt interesaţi, mă gândesc la limba română, la istorie, la geografie. Deci există o multitudine de posibilităţi pentru studiul în limba română", a mai precizat fostul ministru al Românilor de Pretutindeni. 

Totul este gratuit, a mai precizat Natalia Intotero, care a mai vorbit şi despre profesorii plătiţi de Ministerul Educaţiei pentru predarea opţionalelor în limba română, chiar în şcolile unde sunt cei mai mulţi elevi români.

"Nu există costuri. Toate aceste cursuri sunt oferite din partea statului român.  Iar, mai apoi, există şi cursurile oferite din partea Ministerului Educaţiei, prin Institutul Limbii Române, pe anumite ţări, în special pe ţările cu comunităţi numeroase. Există profesori plătiţi de Ministerul Educaţiei şi care desfăşoară aceste cursuri.

Practic, noi am încercat, prin intermediul întâlnirilor pe care le-am avut cu autorităţile locale, să conştientizăm cât este de important ca acolo unde avem copii de origine română în instituţiile de învăţământ, să le dea posibilitatea ca la finalul cursurilor în limba ţării de rezidenţă, să aibă posibilitatea o dată sau de două ori pe săptămână să beneficieze de aceste cursuri, profesorii de limba română fiind de acord să îşi desfăşoare, chiar în instituţiile unde ei învaţă, pentru că este mai uşor", a conchis Nalatia Intotero, la ŞtiriDiaspora. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Esti departe, esti acasa! Vezi toate articolele
pixel