Un bărbat de 46 de ani, cu simptome COVID, a murit după ce a fost plimbat între spitalele din Galați. Totul a durat trei zile, iar pacientul a fost internat doar când starea lui s-a agravat. Ulterior, s-a dovedit că nu avea COVID, ci pneumonie. Între timp, soția lui a făcut plângere, relatează Mediafax. Reclamația acesteia a fost depusă la Spitalul Clinic de Urgență din Galați. Femeia reclamă faptul că soțul ei a încercat timp de trei zile să primească ajutor medical.
Bărbatul de 46 de ani a așteptat zeci de ore pe băncile din curtea spitalului. Acestuia i s-a refuzat internarea și a fost trimis acasă de mai multe ori, cu toate că el se simțea din ce în ce mai rău. Potrivit soției, acesta avea febră și dureri în spate.
În ultima zi, respectiv cea de a treia, el a ajuns din nou la spital în stare gravă și a fost introdus într-un container din curtea Spitalului Județean Galați. Ulterior, testul PCR a confirmat faptul că bărbatul nu era infectat cu COVID.
Soția sa a declarat că bărbatul era vaccinat cu ambele doze și nu avea alte probleme medicale. Ea consideră că bărbatul a murit de pneumonie deoarece nu a fost văzut de niciun medic timp de trei zile.
„A venit acasă, toată noaptea i-a fost foarte rău, iar luni dimineață a venit iarăși salvarea, l-a dus la spital, unde l-au băgat într-un container și i-au pus o mască de oxigen la gură. Între timp, și testul PCR ieșise negativ. Abia luni după-amiază l-a văzut un medic internist, care a spus că trebuie transferat la Spitalul TBC, deoarece are saturația mică. L-au plimbat degeaba la TBC, unde a fost refuzat, pentru că ei nu au concentratoare de oxigen mari. A fost trimis înapoi la Spitalul Județean, unde a mai așteptat câteva ore. Abia spre seară m-a sunat și mi-a spus că-l transferă la ATI. A ajuns să fie grav din cauza lor, pentru că el a venit la spital încă de vineri, dar nu au vrut să se uite la el și să-i dea un tratament. Din păcate, marți dimineață s-a întâmplat nenorocirea, și m-au anunțat că soțul meu a murit. Era un om fără probleme de sănătate”, a declarat soția bărbatului decedat.
Soția bărbatului a depus plângere la spital. „Cu privire la aspectele sesizate în plângerea depusă în cursul zilei de ieri la secretariatul unității s-au demarat deja verificari urmând ca rezultatele să fie comunicate petentei în termenul legal“, a precizat Violeta Șapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Galați, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News