Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un director din Primăria Constanța nu poate justifica peste 40.000 de euro din averea sa
WhatsApp
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că un fost director din cadrul Primăriei Constanța nu poate justifica peste 40.000 de euro, astfel că a fost sesizată Curtea de Apel Constanța. 
Foto ILUSTRATIV

Potrivit unui comunicat transmis de ANI, Cristinel-Viorel Farcaș, fost director (personal contractual cu funcție de conducere) în cadrul unei societăți comerciale la care Primăria Constanța este acționar majoritar sau semnificativ are o avere nejustificată de peste 40.000 de euro.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 185.889,6 lei (echivalentul sumei de 41.450,51 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către Farcaș Cristinel-Viorel, fost director la o societate comercială la care Primăria Constanța este acționar majoritar sau semnificativ, în perioada 01 iulie 2011 – 31 decembrie 2016”, anunță ANI într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța care a început un control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către fostul director.

Fostul director a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază, precum și despre existența diferențelor semnificative, arată ANI, care precizează că Farcaș a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel