Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un deputat SOS e urmărit penal pentru că a intrat cu turma de oi și a distrus un câmp de lucernă şi trifoi
WhatsApp
Ar putea fi un pamflet, dar nu e. Comunicatul de presă al Parchetului General este real: un deputat e urmărit penal pentru că a intrat cu turma de oi într-un câmp de lucernă şi trifoi. Potrivit unor surse politice, ar fi vorba de deputatul SOS Ciprian Ciubuc, care în prezent este neafiliat. Erată: În știrea inițială s-a strecurat o eroare. Deputatul a fost ales pe listele SOS România, nu AUR. 
Foto ilustrativ (Sursa: Freepik)

Procurorii Parchetului General au anunţat, miercuri, că au început urmărirea penală pe numele unui deputat din Parlamentul României pentru distrugere, fiind acuzat că ar fi distrus o cultură de lucernă, după ce ar fi introdus o turmă de ovine pe care o deţine pe respectivul teren.

"Marţi, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, iar în cursul zilei de miercuri suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă faptele cercetate, încadrarea juridică, data acestora, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale. Totodată, miercuri a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea menţionată", se precizează într-un comunicat al PÎCCJ transmis, miercuri, citat de Agerpres.

Procurorii au reţinut că, la data de 13 aprilie, în jurul orelor 19,00 - 20,00, timp de aproximativ 30 de minute, în timp ce se afla pe raza satului Gura Văii, com. Girov, jud. Neamţ, desfăşurând activităţi de pază a unei turme de ovine, cu intenţie şi fără drept deputatul ar fi distrus cultura de lucernă şi trifoi, pe o suprafaţă de 640 metri, prin acţiunea de introducere a turmei de ovine pe care o deţine, pe această suprafaţă de teren, aflată în proprietatea unei persoane vătămate şi în folosinţa altei persoanei vătămate, provocându-le acestora un prejudiciu în cuantum de 5.000 lei reprezentând lipsa nutreţului specific primei recoltări de primăvară (aproximativ 30 de baloţi de lucernă, în greutate de aproximativ 400 kg fiecare, la un preţ al balotului de aproximativ 200 lei).

Potrivit unor surse politice este vorba de deputatul Ciprian Ciubuc, ales pe listele SOS România, dar în prezent neafiliat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel