Publicitate
Arma preferată a lui Al Capone - un pistol Colt 45 - face parte dintre cele 174 de loturi propuse spre vânzare, care includ şi fotografii de familie, o scrisoare adresată fiului său din celula gangsterului din închisoarea Alcatraz şi patul pe care îl împărţea cu soţia lui în vila lor luxoasă din Florida, transmite Agerpres.
Colecţia, care va fi pusă în vânzare pe 8 octombrie în oraşul Sacramento de casa de licitaţii Witherells, provine din moştenirea lăsată de Al Capone în 1947 văduvei sale, Mae Capone, pe care aceasta a lăsat-o la rândul ei moştenire unicului lor fiu, Sonny.
Al Capone era unul dintre cei mai redutabili şefi interlopi din perioada Prohibiţiei din anii 1920, în timpul căreia producţia şi vânzarea de alcool au fost interzise oficial în Statele Unite.
Lider al bandei Outfit din Chicago, Al Capone, supranumit "Scarface", a semănat teroare în acel oraş american prin reţeaua lui de bătăuşi şi metodele sale extrem de violente, precum "Masacrul de Sfântul Valentin", în timpul căruia a executat şapte membri ai unei bande rivale, în 1929.
În pofida tuturor poliţiştilor trimişi pe urmele sale - inclusiv celebrul Eliot Ness -, gangsterul nu a putut fi niciodată judecat pentru crimele lui violente, ci doar pentru fraudă fiscală, care i-a adus o condamnare de 11 ani de închisoare. A petrecut o parte din acea sentinţă pe insula-penitenciar Alcatraz, situată în Golful San Francisco.
Casa de licitaţii Witherells consideră că pistolul Colt care i-a aparţinut lui Al Capone ar putea fi vândut cu 150.000 de dolari, iar un alt pistol al gangsterului ar putea fi achiziţionat cu un preţ cuprins între 30.000 şi 60.000 de dolari.
Printre obiectele scoase la vânzare se află şi un ceas de buzunar Patek Philippe din platină şi decorat cu diamante, precum şi diverse bijuterii monogramate cu iniţialele lui Al Capone.
Proprietarii actuali ai acestor obiecte sunt nepoatele gangsterului, Diane şi Barbara Capone.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News