Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un candidat la europarlamentare a fost colaborator al Securităţii. La locale sunt patru
WhatsApp
CNSAS a transmis situația actualizată a celor 541 candidați la alegerile europarlamentare. 
(Foto: Freepik)

Colegiul CNSAS va solicita în instanţă constatarea calităţii de colaborator al fostei Securităţi comuniste în cazul unui candidat la alegerile pentru Parlamentul European.

Într-un comunicat remis vineri, CNSAS prezintă situaţia actualizată a celor 541 candidaţi la alegerile europarlamentare:

* pentru un candidat a fost aprobată nota de constatare şi urmează a fi introdusă, la instanţa competentă, o acţiune în constatare a calităţii de colaborator al Securităţii;

* pentru un număr de 223 candidaţi, Colegiul CNSAS a decis emiterea de adeverinţe care să ateste că persoanele verificate nu au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia sau menţinerea deciziilor/adeverinţelor eliberate anterior, întrucât nu au fost identificate în arhiva CNSAS documente noi sau neprocesate;

* pentru un număr de 315 candidaţi, persoane născute după data de 22 decembrie 1973, legea nu impune verificări;

* pentru doi candidaţi verificările sunt în curs de soluţionare.

Pentru alegerile locale, CNSAS a emis patru adeverinţe de colaborare cu Securitatea, iar un candidat a fost identificat ca lucrător al Securităţii:

* Boar Laurenţiu Dumitru - acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, publicată în MO 449/10.05.2022;

* Cîra Irimie - acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, publicată în MO 1262/09.12.2021;

* Fanea Mihai - acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, în curs de publicare în MO;

* Nica Ciprian - acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, publicată în MO 1032/09.12.2021

* lucrător al fostei Securităţii - Jelev Panait, acţiune în constatare a CNSAS câştigată definitiv, publicată în MO 160/2012. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel