„Acesta este un genocid, nenorociții de soldații mi-au ucis cei doi nepoți! Aveau trei și 15 ani! Vă rog, lăsați Europa să oprească acest masacru!”. Este vocea disperată a Elenei Klymenko, o femeie de 38 de ani, care își strigă disperarea. Povestea ei a fost prezentată în cotidianul Elnuevodia.

"Am cunoscut-o pe Elena pe zborul Ryanair care m-a dus de la Roma la Kiev pe 23 februarie. Elena se întorcea cu o prietenă dintr-o vacanță de weekend de la Roma. Dar un  weekend la Roma s-a transformat într-un coșmar din războiul care a început după ce Vladimir Putin a semnat ordinul de recunoaște a  autoproclamatelor republici separatiste din regiunea Donbas. A fost pretextul pe care l-a folosit mai târziu pentru a pori războiul.

Soldații ruși i-au ucis pe nepoții Elenei. Aveau 3, respectiv 15 ani

Întrucât era foarte amabilă, prietenoasă, am făcut schimb de contacte telefonice cu Elena. În plus, întrucât vorbea perfect italiană, s-a oferit chiar să mă însoțească a doua zi pentru un tur al Kievului", scrie un jurnalist de la cotidianul Elnuevodia.

Planul s-a schimbat brusc la primele ore ale zilei de 24 februarie, când au început să sune sirenele raidului aerian, bombele au început să cadă și a început marele exod de la Kiev, cu ambuteiaje pe toate autostrăzile. 

„Nu pot să ajung la hotelul tău”, mi-a scris Elena în acea dimineață pe WhatsApp, care a povestit că a petrecut două ore încercând să facă plinul mașinii. Elena a reușit să  ajungă în Italia, într-un oraș de pe Lago di Como, împreună cu fiul său, de 11 ani. Evadarea din Kiev fusese foarte grea, dar au reușit.

„Ne-am hotărât să ajungem la granița cu Moldova pe jos”

„După ce am petrecut toată ziua acasă, pe 24 februarie, și o noapte în catacombe, am luat decizia să plecăm”, spune femeia. „Am luat un rucsac, am pus bani, acte, pijamale, haine de schimb și nimic altceva. Și am fugit. Fostul meu soț, tatăl lui Kirill, ne-a însoțit până la graniță. Și întrucât nu s-a putut să plecăm cu mașina, pentru că era coadă de 24 de ore pe sensul de trecere a frontierei, până la urmă ne-am hotărât să ajungem la granița cu Moldova pe jos”, mai povestește Elena.

Elena spune că de cealaltă parte a graniței a găsit mai mulți „îngeri”: „mulți oameni ne-au ajutat, au deschis ușile caselor, ne-au hrănit și ne-au dus la Chișinău, capitala Moldovei. Ne-a organizat un transport la Iași, în România, unde este aeroport și de acolo am zburat in Italia”.  

Evenimentele grele și crude au continuat însă pentru Elena. „Sunt distrusă. Mi-au ucis nepoții, copiii vărului meu. Unul avea 3 ani și unul 15 ani. Erau în Bucha, la nord de Kiev.  Totul s-a întâmplat pe 4 martie. Verișoara ei Natasha și soțul ei plecau cu mașina din orașul Bucha, la nord de Kiev, împreună cu cei trei copii ai lor: Andrei de 15 ani, Mihail de 13 și Nicola de trei anișori. Erau toți în mașină, când  soldații ruși au început să tragă cu mitraliere. Doar unul dintre băieți, Mihail, a supraviețuit. Verișoara mea și soțul ei sunt acum la spital, răniți. Am leșinat când mama m-a sunat să-mi spună. Cred că au fost primii copii pe care i-au ucis”, plânge Elena.

„Părinții mei sunt într-o clădire în afara Kievului, lângă Borispol, nu pot ieși pentru că amândoi au peste șaptezeci de ani. Tatăl meu, pe lângă faptul că are COVID-19, are cancer și nu se poate mișca. Am încercat să o sun pe mama de Ziua Internațională a Femeii, dar nu am reușit. Cu siguranță în câteva zile vor scoate toate legăturile din Kiev, vor închide toate intrările și ieșirile și va fi foamete, ca în cel de -al Doilea Război Mondial ”, continuă Elena.

„Este un genocid, ceva nemaivăzut până acum!”

„Nu știu ce să spun, nu-mi vine să cred că tot ce se întâmplă este adevărat. Este un genocid, ceva nemaivăzut până acum! De aceea cer ajutor întregii lumi să oprească acest război. Am plătit prea mult, nimeni nu vorbește despre apartamentele care ne-au rămas, despre lucrurile noastre, despre victime și pierderi prea grele, despre copii”, strigă ea.

Elena lucrează la Monza, la marginea Milanului, pentru a-i ajuta pe toți copiii și mamele ucrainene care sosesc cu autobuzul din țara lor, fugind din calea războiulu. „Au nevoie de multe. De aceea vă rog să ne ajutați. Nu contează, chiar dacă oamenii donează 1 sau 2 euro, totul este util oamenilor noștri”, a adăugat Elena. 

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News