Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia, încasări record din turism după ce a dublat prețurile 
WhatsApp
Turcia se laudă cu venituri uriașe din turism. Totuși, prețurile în 2022 atât la cazări, cât și la obiectivele turistice au fost duble față de anii precedenți. Cu toate acestea, chiar și românii rămân mari fani ai stațiunilor turcești, dar și ai Istanbulului. 
Israelul își îndeamnă cetățenii să evite Istanbulul / Foto: Unsplash

Veniturile Turciei din turism au atins nivelul record de 46,3 miliarde de dolari în 2022, chiar dacă deficitul său comercial s-a extins la peste 109 miliarde de dolari, după ce războiul din ţara vecină, Ucraina, a dus la creşterea numărului vizitatorilor din Rusia, dar şi la majorarea costurilor cu importurile de energie, transmite Reuters.

Ţinta preşedintelui Tayyip Erdogan este de a impune o politică monetară neortodoxă, prin reducerea ratelor dobânzilor, pentru a ajunge în cele din urmă la excedent de cont curent. Dar acest obiectiv este complicat de creşterea preţurilor la petrol şi gaze, în 2022, şi deprecierea lirei turceşti, din cauza politicilor şefului statului, apreciază analiştii.

Veniturile din turism au crescut cu 53% în 2022, faţă de 2021, depăşind precedentul record, de 34,5 miliarde de dolari în 2019, înainte de pandemie, arată datele publicate marţi de Institutul de Statistică al Turciei.

Câți turiști vizitează Turcia



Sosirile vizitatorilor străini au totalizat anul trecut 44,6 milioane, aproape de nivelul de vârf din 2019, de 45,1 milioane, conform datelor Ministerului Turismului din Turcia.

După impunerea de sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei, se estimează că sute de mii de ruşi s-au mutat anul trecut în Turcia, văzută ca un loc sigur pentru investiţii în locuinţe şi alte active.

Ministrul Turismului, Mehmet Ersoy, a previzionat că în 2023 veniturile din turism vor atinge 56 miliarde de dolari.

Dar chiar dacă turismul aduce valută ţării, importurile de energie au crescut cu peste 90% anul trecut, la 96,55 miliarde de dolari, arată datele oficiale.

Deficitul general comercial a urcat cu 137% în 2022, faţă de 2021, la 109,54 miliarde de dolari, iar în decembrie avansul a fost de 42%.

În 2022, exporturile au urcat cu 12,9%, la 254,1 miliarde de dolari, în timp ce importurile au crescut cu 34%, la 363,7 miliarde de dolari. În decembrie, deficitul s-a situat la 9,7 miliarde de dolari.

De asemenea, datele publicate marţi arată că în trimestrul patru din 2022 veniturile din turism au crescut cu 22,2%, la 11,37 miliarde de dolari, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel