În curând, benzina şi motorina vor deveni un lux pentru mulţi şoferi. Estimările analiştilor sunt foarte pesimiste, „Prețul mediu al benzinei și motorinei s-a majorat în medie cu 100 euro/to în ultimele 30 de zile”, a transmis Federația Operatorilor Români de Transport, într-un comunicat de presă.
Pe lângă toate celelalte sectoare de activitate lovite de tarifele la energie, scumpirile materiei prime și lipsa lichidităților, acum și domeniul transporturilor rutiere se află în prăpastie. Majorarea carburanților aduce zile crunte pentru toate firmele de transport care „se zbat să se mentină în piața serviciilor de transport de mărfuri și pasageri”.
Situația economică în care a ajuns țara în acest moment, în care situația financiară a oamenilor este din ce în ce mai mică, iar costurile invers proproționale cu aceasta, a dus la mai multe soluții extreme. În comunicatul de presă transmis de Federația Operatorilor Români de Transport, se semnalează faptul că „disperarea unor transportatori a condus la utilizarea CLU (păcură) în locul motorinei”.
Astfel, Președinte FORT, Hagiu Augustin anunță că vor avea loc din nou proteste, dacă autoritățile nu vor lua măsurile necesare pentru redresarea problemei actuale.
„Federația Operatorilor Români de Transport – F.O.R.T. solicită Guvernului o întâlnire urgentă pentru aplicarea soluțiilor necesare redresării și stabilizării transporturilor rutiere autohtone, acestea având o influență istorică în produsul intern brut al României.”
„Tarifele RCA s-au dublat în ultimele 6 luni, în frontiere se pierde timp prețios în cozi kilometrice, în timp ce problematica abuzurilor ANAF în raport cu diurnele acordate șoferilor nu s-a rezolvat încă în Parlament și toate acestea, pe fondul unei presiuni uriașe din partea Uniunii Europene pentru eliminarea transportatorilor români din rândul prestatorilor de servicii intracomunitare.”, a mai adăugat Președinte FORT, Hagiu Augustin.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News