Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Transfer de bani din străinătate în România. UE impune comisioane aproape zero
WhatsApp
Consumatorii și firmele vor face economii datorită noilor norme ale UE privind plățile transfrontaliere, care asigură perceperea acelorlași comisioane ca acelea aplicate plăților interne pentru plățile efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro, informează Comisia Europeană.

Noile norme, care intră în vigoare de luni, vor asigura faptul că pentru toate plățile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro – România, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, și Suedia – se vor percepe aceleași comisioane ca cele aplicate plăților interne. De exemplu, un român care decide să trimită euro în străinătate va plăti, de acum înainte, același comision ca în cazul unui virament efectuat în lei în România. Altfel spus, pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv responsabil cu o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Datorită acestor noi norme, toți cetățenii noștri și, de asemenea, toate societățile noastre vor putea să efectueze plăți transfrontaliere în euro ieftine, ceea ce reprezintă un exemplu elocvent și concret al avantajelor reale pe care piața unică le poate oferi consumatorilor europeni. De exemplu, o familie din România, care dorește să trimită bani în euro copilului care participă la un schimb Erasmus la Paris, nu va mai fi nevoită să suporte costuri suplimentare, deoarece de acum înainte va plăti același comision ca în cazul unei tranzacții interne în România.”

Se va monitoriza aplicarea noilor tarife 

 

Comisia va monitoriza îndeaproape aplicarea acestor norme și va colabora strâns cu autoritățile naționale competente pentru a se asigura că normele în cauză sunt corect puse în aplicare.

Aceste norme, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/518, se înscriu în cadrul eforturilor pe care Comisia le depune în prezent pentru a oferi consumatorilor un acces îmbunătățit și mai ieftin la serviciile financiare, astfel cum se menționează în Planul de acțiune privind serviciile financiare pentru consumatori, prezentat în martie 2017. În etapa următoare, în aprilie 2020, se vor aplica dispoziții suplimentare care vor permite consumatorilor din UE să compare comisioanele de conversie monetară atunci când plătesc cu cardul în altă monedă a UE.

La 28 martie 2018, Comisia a propus modificarea Regulamentului (CE) nr. 924/09 privind plățile transfrontaliere, aflat în vigoare. Aceste propuneri au fost urmarea Planului de acțiune privind serviciile financiare pentru consumatori, publicat în martie 2017. În urma acordului colegiuitorilor, Regulamentul (UE) 2019/518 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 29 martie 2019, relatează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel