Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Traian Băsescu, propus premier al Republicii Moldova: „Așa va fi posibilă realizarea unirii cu România!”
WhatsApp
Octavian Țîcu a anunțat că îl va propune pe Traian Băsescu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Totul ar urma să se întâmple în cazul în care candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) va câștiga alegerile prezidențiale programate pe 1 noiembrie.
Traian Băsescu va fi externat azi: Medicii i-au spus să-și pregătească un aparat de oxigen acasă

Pentru postul de președinte al Republicii Moldova se luptă opt candidați: Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Violeta Ivanov, Igor Dodon, Maia Sandu, Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu.

În cazul în care va câștiga alegerile, cel din urmă îl va propune pe Traian Băsescu, fostul președinte al României, pentru funcția de premier al Republicii Moldova. Octavian Țîcu a făcut anunțul pe durata dezbaterilor electorale de la TV8, anunță presa de peste Prut.

„Îl vom propune pe Traian Băsescu la funcția de prim-ministru pentru ca să fie posibilă realizarea unirii Republicii Moldova cu România. Aceste procese vor fi asumate de către statul român, împreună cu Uniunea Europeană”, a spus Octavian Țîcu, potrivit Gândul.

Candidatul Partidului Unității Naționale este convins că ex-președintele României nu ar refuza oferta. “Cred că Traian Băsescu va accepta, întrucât PUN este proiectul lui”, a adăugat Octavian Țîcu.

 

Traian Băsescu, cetățean al Repulicii Moldova

 

În urmă cu patru ani, Traian Băsescu și soția sa, Maria, au primit cetățenia Republicii Moldova. La momentul respectiv, fostul președinte al României a precizat că este foarte fericit, afirmând că obținerea acesteia a fost o obligație pentru care s-a angajat public.

„Am avut o obligație, m-am angajat public să solicit cetățenia Republicii Moldova. Am aflat astăzi că președintele Timofti a semnat decretul sunt mulțumit”, afirma, la momentul respectiv, Traian Băsescu.

Atunci, el mai preciza la solicitarea jurnalistilor că nu are planuri politice în Republica Moldova. În 2016, Traian Băsescu mai explica faptul că și-a dorit cetățenia în semn de respect și dragoste pentru Moldova de peste Prut și pentru oamenii ei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel