Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Traian Băsescu, mutare neașteptată: Și-a retras cererea de revizuire a deciziei CNSAS
WhatsApp
Traian Băsescu, ostul președinte al României, a renunțat la revizuirea de fond introdusă la Curtea de Apel București, calea extraordinară de atac împotriva unei decizii irevocabile, în privința deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securității.
Schimb dur de replici în direct între Traian Băsescu și Marian Vanghelie: „O să iasă la lumină tot"

Publicitate

Fostul șef al statului a atacat decizia irevocabilă a ICCJ prin care instanța supremă a menținut decizia de colaborator al fostei securități emisă în cazul acestuia de CAB.

Fostul președinte Traian Băsescu ceruse revizuirea sentinței de colaborator al fostei Securități. Curtea de Apel București avea programat primul termen în octombrie, însă avocații săi au retras cererea de revizuire înaintată de Băsescu, potrivit Antena 3

ICCJ a stabilit, pe 23 martie, că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, decizia fiind definitivă iar în urma acestei decizii, Băsescu şi-a pierdut beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte, inclusiv locuința atribuită de RA-APPS.

Traian Băsescu, mutare neașteptată: Și-a retras cererea de revizuire a deciziei CNSAS

 

Primul termen de judecată în procesul fostului președinte al României are drept obiect revizuirea hotărârii. Băsescu are calitatea de revizuent, iar Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) de pârât.

Avocații fostului președinte al României urmau să încerce să convingă instanța că nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi declarat colaborator al Securității din vremea lui Nicolae Ceaușescu.

Mai precis, juriștii lui Traian Băsescu aveau să arate că, prin notele pe care recunoaște că le-a semnat, nu a turnat vreo activitate anticomunistă, ci doar a întocmit rapoarte, obligat fiind prin natura serviciului și c

CNSAS a susţinut că Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

"Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice", mai susţinea CNSAS.

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel